Ziua Tuturor Sfinţilor este una din cele mai importante sãrbãtori ale creştinãtãţii catolice. Se spune cã în aceastã zi sufletele celor duşi, prinse în Purgatoriu, între Rai şi Iad, se izbãvesc de pãcate sau sunt condamnate pentru vecie, urmându-şi calea, rãsplatã a vieţii pãmânteşti. Iar drumul lor, indiferent de direcţie, trebuie vegheat de familia supravieţuitoare, care depune flori pe morminte, se roagã pentru iertarea pãcatelor celor duşi şi pentru ca sufletele lor sã aibã parte de odihna veşnicã. Lumânãrile şi candelele aprinse au darul de a le lumina drumul pânã la destinaţia finalã.

În timp, semnificaţia sãrbãtorii s-a pierdut, iar cei care an de an merg la cimitir în aceastã datã o fac mai degrabã din respect faţã de cei dragi care nu mai sunt. "Eu merg la fratele meu, care a decedat acum 9 ani, într-un accident. De atunci, în fiecare an venim de câte ori putem, dar obligatoriu în aceastã zi, care este una specialã. Aducem flori, lumânãri şi palincã, din care turnãm şi pe mormânt puţin, ca sã bea şi el. Acum, în ultimii ani, nu mai plângem lângã mormânt, dar sufletul ne doare şi amintirile despre el sunt la fel de proaspete. Îi cunoaştem pe cei care au morţii îngropaţi lângã al nostru. Pot spune cã suntem o comunitate. Dar şi ai noştrii, cei duşi, se cunosc acolo unde sunt acum. Sau, cel puţin, aşa sperãm", ne-a spus Aranka Adorjani.

Asearã, cimitirele reformate şi cele catolice cuprindeau în spaţiul lor mai multã viaţã ca niciodatã. Profitând de vremea frumoasã şi caldã, lângã mormintele de familie şi-au dat întâlnire rude şi prieteni, s-au depãnat amintiri, preoţii celor douã rituri au fãcut scurte slujbe de pomenire, s-a bãut câte un pahar de ţuicã, s-au spus rugãciuni. Totul pânã la ore târzii în noapte. Dar a fost un loc unde asearã doar câteva morminte au avut parte de lacrimi şi flori. Atmosfera din cimitirul sãracilor a fost mai sumb