RETETA DE VEDETA Ce-nseamna, domâle, momentuâ istoric! Pai, ce-am patit eu azi ar face-o si pe Agatha Christie sa moara de ciuda. Ce Hercule Poireau, ce Miss Marple, ce Sherlok Holmes (a, pardon, asta e al luâ Arthur Conan Doyle!). Elementar, dragul meu! Pentru ca de un an incoace gastronomia e cea care circula cu Orient Express!
Un picut de rabdare daca ar mai fi avut distinsa doamna, misterul celor zece negri mititei ar fi ajuns, cu valet cu tot (care e de vina pentru tot - am citit eu ultimuâ capitol), in plin matriarhat culinar! Pana la urma, chiar asa! De ce negri! Daâ cu negresele ce-aveti! Eu, ca eu, ca am motivele mele, daâ voi?!
"Bunica... Mirosul Pastilor, al Craciunului... Astea sunt, daca nu primele, atunci cele mai puternice amintiri legate de copilarie", imi indulceste gandurile belicoase actrita Oana Vanatoru. "Dar in mod special cozonacul facut de ea. Nu era din cel pe care-l stim noi acum, facut cu foarte multe oua si foarte crescut. Nu. E probabil o reteta ardeleneasca, pentru ca bunica mea, un om cu o poveste formidabila, nascuta la Viena si ajunsa la Sibiu, il facea inalt cam de-o palma, iar umplutura era o fiertura de mac cu lapte. Pacat ca nu am reteta! Am mai incercat sa improvizez, dar degeaba. Ma consolez cu gandul ca, si daca as avea reteta scrisa cuvant cu cuvant, tot n-ar iesi ca bunicii mele atunci. Stii cum se spune, ingredientul cel mai important e o bucatica de suflet. Si ma lasa mai mereu pe langa ea in bucatarie...
Imi amintesc ca atunci cand se faceau cozonacii aceia minunati aveam si eu locul meu la masa. Aveam micul meu tavalug, ca de papusi, formele mele de cozonac. Imi dadea aluat, niste umplutura si faceam propriii cozonaci. Eram asa de mandra cand se puneau pe masa si toti spuneau cat de buni sunt. Dar, de fapt, tot bunica ii facuse."
âVAnatoresc" si bun
"Cred ca asta
