OCHIUL SOACREI Am provocat-o pe nora-mea la un concurs de gatit. Iar juriul a fost format din domnul Socru si fiu-meu. Obiectul concursului, chiftelele. De doua feluri. Chiftelute de carne si chiftelute de cartofi. Nu vreau sa va dezvalui de la inceput cine a castigat. Prefer sa va povestesc cum s-au petrecut lucrurile, ca sa puteti judeca si domniile voastre.
Am sunat-o pe nora-mea si i-am invitat sa treaca pe la noi la sfarsit de saptamana, intreband-o daca nu vrea sa facem ceva bun. A fost de acord, dar m-a chestionat ce vreau sa gatim. Atunci mi-a venit ideea. Fiecare gateste cate ceva si la sfarsit jurizam. Am lasat-o pe ea sa aleaga prima si mi-a spus repede ca tocmai a facut rost de o reteta de chiftele de cartofi, ca nici n-a apucat s-o incerce, dar ca vrea sa le gateasca acum. Am intrebat-o daca e sigura. I-am sugerat ca poate nu e tocmai momentul potrivit sa incerce acum o reteta, direct in concurs, dar n-am avut cu cine sa ma inteleg. Am avertizat-o ca n-am de gand s-o menajez, si mi-a spus ca nici nu-si doreste asa ceva, "ca vrea sa ma invinga cu propriile mele arme". Auziti vorba! Am hotarat atunci sa fac si eu chiftelute, dar de carne. Sunt experta in asa ceva. N-avea nici o sansa sa ma invinga. Fac niste chiftele de se topesc in gura. Si putin crocante, ca le tavalesc prin pesmet, si dulci, ca pun in compozitie si-un morcov, doi. Putin condimentate, o minunatie... Si cu doua linguri cu piure de cartofi alaturi, ca intotdeauna trebuie sa te gandesti si la garnitura. Eram sigura ca ei nici nu-i trece prin cap.
Si sa vezi comedie. Vine nora-mea si se pune pe gatit. Ca, daca n-as fi vazut-o, as fi zis ca le-a cumparat de pe undeva. A facut o compozitie din piure de cartofi, amestecat cu alti cativa cartofi cruzi dati pe razatoare, cu branza rasa, cu pesmet. M-am bucurat cand am vazut-o cu cat drag gateste, dar nu i-am dat nici o sansa. Aveam pr
