1905. Albert Einstein, in virsta de 26 de ani, publica varianta scurta a teoriei relativitatii. Parafrazind, putem spune ca atunci, in septembrie 1905, lumea ia cunostinta de faptul ca pozitia adevarului este relativa la aceea a observatorului. Nimeni nu banuia insa atunci ca adevarul istoric al secolului abia inceput isi va disputa si decanta formulele in operele a doi francezi nascuti in acelasi an: Raymond-Claude-Ferdinand Aron, la 14 martie, Jean-Paul Sartre, la 21 iunie. Compromisul a fost, pina la urma, facut: am avut un secol al XX-lea angajat, utopist, emancipat ucigas, sovietic dar si un alt secol al XX-lea, prevazator si vizionar, democratic, totalitarist, american.
1946. Raymond Aron si Jean-Paul Sartre iau impreuna cina. Primul spune ca, desi nu-i plac nici SUA, nici URSS, in caz de razboi va trece de partea Occidentului. Sartre recunoaste ca si lui ii displaceau stalinismul ca si capitalismul dar ca, in caz de conflict, s-ar alia cu comunistii. Lui Aron i-a ramas sa se achite de misiunea ginditorului politic echilibrat si sceptic, gata sa pledeze pentru „raul cel mai mic“, iar lui Sartre sa indeplineasca rolul de protagonist cu orice pret al luptei impotriva Puterii, pretul fiind chiar angajarea temporara in slujba ei.
- Adevarul care se face si adevarul la care se asista
1964. Aron n-a „cerut“ premiul Nobel pe care Sartre l-a refuzat. Ce cistigi refuzind un premiu? Admiratia discipolilor, mult-rivnita: „In dezordinea si in sperantele Eliberarii, se descoperea, se redescoperea totul: Kafka, romanul american, Husserl si Heidegger, nesfirsitele reglari de cont cu marxismul, elanul catre un nou roman... Totul a trecut prin mina lui Sartre, nu numai pentru ca, filozof fiind, avea geniul totalizarii, ci mai ales pentru ca stia sa inventeze noul“. (Gilles Deleuze in 1964, la o luna dupa ce Sartre respinsese premiul) Indraznind mai mu
