* Renăscut din cenuşă / Cinderella Man (SUA, 2005), de Ron Howard. Oare există, în istoria boxului, vreo poveste mai luminoasă, mai însufleţitoare, mai plină de avînt decît povestea vieţii lui James J. Braddock? Poate că vă veţi face o idee despre nivelul de luminozitate şi avînt care predomină aici, dacă vă spun un lucru: nu-i văd pe John Huston, Martin Scorsese şi Clint Eastwood încăierîndu-se care să spună povestea asta. Lui Huston (care a făcut Fat City) îi plăceau boxerii, dar cu condiţia să piardă - susţinut, consistent, inexorabil. Lui Scorsese nu i-or fi plăcînd neapărat boxerii, dar îi plac sufletele bumbăcite şi, cînd a fost nevoie (la Taurul furios), s-a folosit exemplar de croşee concrete şi de echimoze palpabile ca să vizualizeze bumbăceala asta. Cît despre Eastwood, lui îi place un luptător sau, mai exact, o luptătoare (O fată de milioane), pentru că în elanul ei ascendent vede preludiul căderii, în însuşi dreptul ei constituţional de a se lupta pentru fericire vede o constrîngere nefastă. Regizorul Ron Howard e făcut din alt aluat. Fost copil-vedetă, apoi adolescent american arhetipal (în American Graffiti de George Lucas), apoi vedeta unui serial longeviv intitulat Zile fericite, Howard a devenit unul dintre cei mai pricepuţi rapsozi hollywoodieni ai dreptului la fericire, ai elanurilor combative, nelimitat-ascendente, inimitabil-americane pe care acesta le consfinţeşte. Problema unui astfel de cineast, mai ales dacă insistă să-şi caute inspiraţia în personaje şi fapte reale, este că nu orice subiect răspunde bine la tratamentul lui, revărsînd cantităţile cerute de lumină şi căldură: O minte sclipitoare, povestea matematicianului schizofrenic John Nash, i-o fi adus ea un Oscar, dar nu ne-a convins pe toţi că era aşa o ocazie minunată de a celebra ce-avem mai bun în noi. Renăscut din cenuşă va fi, la rîndul său, ironizat de cei ce se mîndresc cu rezist