În cei 57 de ani de existenţă, Tîrgul Internaţional de Carte de la Frankfurt pe Main, cel mai mare de acest fel din lume, şi-a creat propria mitologie şi o pletoră de aproximări şi definiţii, fiecare adevărată şi falsă în acelaşi timp. Tîrgul Internaţional de Carte este şi rămîne, primordial, un spaţiu promoţional, unde se încheie afaceri, cartea fiind, la urma urmei, o marfă şi nu doar un obiect de cult (în stil mallarméean). Dar - prilejuind întîlniri, contacte între editori, autori, mass-media şi public - tîrgul se emancipează şi devine salon. Se poate transforma din cînd în cînd şi într-un bîlci (al deşertăciunilor) şi carusel (al vanităţilor). Este incontestabil şi iarmaroc (nu neapărat din pricina tarabelor de tot felul din curtea interioară a complexului). Se conformează vechiului adagiu pîine (cărţi) şi circ (scandaluri). Devine şi spectacol oficial, elegant, bine înscenat (atribuirea Premiului Păcii în Paulskirche) sau un conglomerat de happening-uri şi performance-uri (la standuri, dar şi în curtea interioară). Îşi merită titlul de placă turnantă a ideilor şi valorilor spirituale, dar şi de platformă a exhibiţionismelor monden-intelectualiste. Prin structura lui, impune un anumit traseu deplasărilor browniene ale mulţimii în labirinticul complex de scări rulante, coridoare, pavilioane şi etaje, conţinînd şi supape de ieşire înspre care se reped cei excedaţi, aiuriţi şi sătui de atîtea chipuri, coperte şi titluri de carte, zgomote, mirosuri şi culori... De 57 de ani încoace, tentativa de a-l defini nu poate ocoli cifrăraia imuabilă a statisticilor. Prin urmare, ediţia din acest an a Salonului a depăşit aşteptările organizatorilor: 7.200 de expozanţi din 101 ţări, peste 100 de mii de titluri noi de carte, 280 de mii de vizitatori... 95% dintre cei care au încheiat afaceri timp de cinci zile sau doar au privit cărţile la stand au conchis că totul a fost o afac