* Frank Schimmelfennig, (2003) The EU, NATO and the Integration of Europe: Rules and Rhetoric, Cambridge: Cambridge University Press, 322 p. * Milada Anna Vachudova, (2005) Europe Undivided: Democracy, Leverage and Integration after Communism, Oxford: Oxford University Press, 337 p. Ani de zile, în Europa Centrală şi de Est ostilitatea faţă de proiectul politic numit UE era, cu excepţia notabilă a lui Vaclav Klaus, apanajul marginalităţii politice şi intelectuale. Azi, în fosta "Europă răpită" a lui Kundera, de pe urma vehemenţei anti-UE se cîştigă capital politic şi prestigiu mediatic. Confirmînd declaraţiile opozanţilor occidentali ai lărgirii UE, o parte tot mai mare din elita fostului "Est" ar prefera o UE redusă la o piaţă liberă, un cont de subvenţii şi un debuşeu pentru şomerii tranziţiei. În aceleaşi ţări în care, cu ani în urmă, se depuneau eforturi aproape comice în sprijinul integrării, azi vedem reciclîndu-se repertoriul alternativ al rezistenţei eroice împotriva (vă mai aduceţi aminte?) "dominaţiei marilor puteri europene". În Bruxelles şi în Paris, susţinători ardenţi ai extinderii UE privesc cu oroare cum pentru mulţi baltici sau central-europeni, UE încetează a mai fi frumoasa "Europă", la care ţineau patetic să se "întoarcă" prin 1992, şi devine un fel de Kremlin ceva mai manierat, dar, în final, comparabil de "socialist" şi de abuziv. Prin contrast cu atmosfera echilibrată din Spania şi Portugalia anilor '80, în Est, a da de pămînt cu Bruxelles-ul a devenit, parcă peste noapte, semn de mare emancipare şi luciditate. De pildă, noile vedete ale politicii poloneze, fraţii Kaczynski, şi-au "îngemănat" eforturile pentru a convinge electoratul că instituţionalizarea comerţului energetic europeano-rus este o reînviere a pactului Ribbentrop-Molotov şi vorbesc despre identitatea seculară a (vechii) UE într-un registru retoric de cruciadă. În Cehia şi Estonia