Sergiu Nicolaescu imbatraneste. Nici frumos, nici urat, pur si simplu imbatraneste. Aceasta e singura explicatie a unui paradox: filmele din celebra serie cu comisarul Moldovan, care faceau propaganda comunistilor, erau bune, chiar foarte bune, in timp ce ultima sa pelicula - „15" -, despre Revolutie si, pe cale de consecinta, impotriva comunistilor, este proasta.
Si trebuie adaugat ca succesele lui Sergiu Nicolaescu nu s-au bazat niciodata pe aluzii subtile impotriva regimului sau pe parabole, o reteta infailibila pe vremea odiosului, dar care brusc n-a mai functionat in libertate.
Am putea identifica usor cincisprezece probleme ale filmului, dar ne oprim la una singura: scenariul semnat, in tandem, de regizor si de D.R. Popescu.
Cei doi moguli ai cinematografiei s-au prins la un moment dat ca din zecile de mii de pagini ale dosarului Revolutiei, la care senatorul a avut acces in calitate de sef de comisie de ancheta, nu se poate distila o poveste care sa incapa in cele doua ore ale unui film.
Asa ca s-a ales solutia de compromis: brodam o poveste de dragoste pe un fundal de impuscaturi, cadavre, militieni si securisti si ne-am scos. Odata stabilite aceste doua repere, regizorul a alergat ca un bezmetic intre ele, pe toata durata filmului, nereusind sa surprinda ca lumea nici unul.
Probabil ca in timpul filmarilor Sergiu Nicolaescu s-a prins ca treaba scartaie si atunci, ca sa mai dreaga busuiocul, a apasat puternic pe acceleratie la capitolul morbiditate. Scenele in care cadavrele „de la Timisoara" erau inspectate, numerotate, incarcate, transportate, manipulate si in final incinerate au fost lungite excesiv, spre disperarea echipei de filmare.
Pentru ca atata erau de tepene si „vii" hoiturile, incat e greu de presupus ca erau figuranti, asa ca singura varianta plauzibila e aceea ca erau luate cu impu
