JURNALE DE FRONT Nu-i usor sa tii un jurnal, mai ales pe timp de razboi. Doi generali, Radu R. Rosetti si Alexandru Socec, au stiut ce rol vor avea insemnarile lor peste zeci de ani, mai ales ca vorbesc despre implicarea Romaniei in primul razboi mondial. Sunt oameni pentru care armata a fost cu adevarat o profesie. In ciuda eforturilor pe care le-au depus, amandoi au avut un destin tragic. Radu R. Rosetti a fost condamnat de doua ori pe nedrept si si-a gasit moartea in inchisoarea de la Vacaresti, iar lui Alexandru Socec i s-a intins o capcana din care a scapat cu greu.
In zilele noastre e usor de tinut un caiet. De obicei ne notam in el lucruri marunte, pe care sa nu le uitam. In urma cu zeci de ani, cand se scria istoria Romaniei, generalul Radu R. Rosetti obisnuia sa tina un jurnal. Acesta s-a pastrat si poate fi consultat la Arhivele Nationale. Descendent dintr-o familie de boieri moldoveni, autorul jurnalului, Radu R. Rosetti, s-a inscris la Scoala militara de artilerie si geniu, pe care a absolvit-o in 1899, ca sublocotenent. Dupa terminarea, in 1906, a Scolii Superioare de Razboi, a avut o bogata activitate ca ofiter de Stat Major la diferite unitati, ca profesor de tactica la mai multe scoli militare. La intrarea Romaniei in primul razboi mondial, a fost numit sef al Biroului operatii din cadrul Marelui Cartier General.
CAIETE. Am reusit sa consultam patru caietele care compun jurnalul sau. Scrisul este lizibil si pentru a usura cautarea unor momente din trecut prefera sa sublinieze datele. Un episod evocat cu un strop de umor s-a consumat la 27 iunie/10 iulie 1917, cand generalii Berthelot si Iancovescu i-au inspectat sectorul si s-au oprit cateva clipe la postul lui de comanda. "Era o caldura mare si, cum umblase mult pe jos, Berthelot era insetat. Paharul sau mai degraba paharele de apa ce i le-am oferit atunci au ramas multi ani in amintirea