Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meci tare cu Lignitul Targu Jiu, inaintea returului cu Sporting

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 9 noiembrie 2005 ·

HCM intalneste astazi la Sala Sporturilor din Constanta, echipa Lignitul Targu Jiu, intr-un meci ce prefateaza returul din etapa a III-a a Cupei Cupelor, cu Sporting Lisabona. Va fi cu siguranta una dintre cele mai grele partide din aceasta editie de campionat pentru elevii lui Aihan Omer, tinand cont ca Lignitul este performera acestui sezon, aflandu-se pe locul trei al clasamentului si avand si un meci mai putin disputat decat Dinamo si HCM. Oltenii au acumulat 13 puncte, nefiind invinsi pana acum decat o singura data. Ei au mai obtinut un rezultat de egalitate, impotriva unei alte echipe dobrogene, CSM Medgidia, restul de sase partide reprezentand tot atatea victorii. Cea mai importanta dintre ele a fost impotriva celor de la HC Minaur Baia Mare, scor 29-27, in cadrul etapei a V-a. De remarcat ca cei de la Targu Jiu au in persoana lui Marian Filip cel mai bun marcator al momentului, el aflandu-se pe primul loc in clasamentul golgheterilor, cu 79 de reusite. De cealalta parte, constantenii sunt neinvinsi in acest sezon, avand noua victorii din noua posibile. In plus, ei evolueaza excelent si in competitia europeana in care sunt angrenati, Cupa Cupelor. La sfarsitul saptamanii trecute, acestia au facut un meci foarte bun in deplasarea de la Lisabona, atunci cand au reusit sa invinga cu 32-20 si sa ia o serioasa optiune in vederea calificarii in turul urmator. Asadar, un examen dificil astazi, un altul si mai dificil duminica, insa dupa cum ne-au obisnuit, jucatorii constanteni vor reusi probabil sa le treaca cu brio pe amandoua. Bineinteles ca spectatorii sunt asteptati in numar cat mai mare atat azi, cat si duminica, deoarece sustinerea lor este atat de importanta pentru moralul echipei. Partida cu Lignitul va incepe de la orele 18.00 si va fi arbitrata de o brigada din Sibiu (Talvac/ Candea). Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va f

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România preia comanda unei grupări navale NATO până la finalul anului. Unde își desfășoară misiunea

Ziare.com acum 31 minute
România va prelua până la finalul anului comanda unei grupări navale NATO. Pentru a doua oară în patru ani, comanda SNMCMG-2 va fi preluată de Forţele Navale Române, au anunțat acestea miercuri, 19 iunie. Misiunea desfășurată vizează lupta contra mi

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum o ora
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 2 ore
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Andrei Pitiș vine la Update GO4IT #2. Podcastul apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro

Gandul acum 23 minute
Andrei Pitiș vine la episodul doi al podcastului „Update Go4it”. Emisiunea apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro. Andrei Pitiș este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din sectorul IT local. De asemenea, el este un antreprenor de

Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns

News.ro acum 46 minute
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. ”Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov caută o minoră în vârstă de 12 ani, din oraşul Bragadi

Intervenţie în premieră la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, la un pacient oncologic - amputaţie de rect prin abordare laparoscopică

News.ro acum 59 minute
O intervenţie în premieră a fpst realizată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, la un pacient bolnav de cancer rectal.

Publicitatea la ţigări electronice, inclusiv de tip Vape şi dispozitive cu tutun încălzit, interzisă

Pagina de media acum o ora
Foto: Pexels Deputaţii au adoptat proiectul legislativ care interzice publicitatea la ţigarete electronice, inclusiv a celor de tip Vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit. Legea merge la promulgare, anunţă News.ro. Publicitate „Se inte

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum o ora
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

Prognoză meteo specială pentru Capitală: 38 de grade şi disconfort termic accentuat

Mediafax acum o ora
Meteorologii anunţă în prognoza specială pentru Bucureşti, valabilă miercuri şi joi, între 36 şi 38 de grade. Indicele temperatură umezeală va depăşi pragul critic.

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

29°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°