Desi marti, tranzactiile realizate cu cele 32,4 milioane de actiuni Rompetrol Rafinare (RRC) au insumat 3,4 milioane de lei, iar pretul a urcat cu 2,9%, la 10,7 bani pe actiune, in sedinta de luni, actiunile RRC au ajuns la 10,4 bani pe actiune, cu 2,8% sub nivelul de vineri. Alaturi de SIF-uri, Rompetrol Rafinare a fost, luni, cel mai tranzactionat emitent, transferurile cu cele 62,1 milioane de titluri totalizand 6,4 milioane de lei. Actiunile Petrom (SNP) au fost afectate de speculatii, considera specialistii pietei. Astfel, luni, titlurile SNP au inregistrat o crestere de 7,7 la suta, inchizand sedinta la un pret de 0,45 RON pe actiune. In prima parte a sedintei, cotatia a stationat la 42 bani pe actiune. Cresterea impulsiva a aparut catre final, in ultima ora de tranzactionare, pe fondul unor ordine de cumparare mai consistente. Aceste tranzactii ar parea sa apartina mai degraba speculatorilor, dar nu este exclus sa fie vorba si de plasamente ale strainilor. In sedinta de marti, Petrom a pierdut aproape in totalitate avansul acumulat in sedinta precedenta, de 7,7%, brokerii apreciind ca evolutia bursei a fost fortata luni, inchiderea nefiind relevanta in conditiile inregistrarii unei corectii substantiale. Actiunile SNP au pierdut 6,2%, coborand la 42,2 bani pe actiune, dupa ce in sedinta precedenta au inchis la 45 bani pe actiune, in urcare cu 7,7%. Valoarea operatiunilor s-a oprit la 5,1 milioane de lei, rezultata din transferul a 12,1 milioane de actiuni.
Actiunile RRC, cele mai cautate de investitori
Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) a fost cel mai tranzactionat emitent, realizand mai mult de o cincime din rulajul total de la bursa, adica 46,5 milioane RON. Am asistat in timpul saptamanii la tranzactii mari, de ordinul milioanelor de actiuni, chiar pe piata principala. Maximul a fost in sedinta de joi, cand s-au transferat peste 12