Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seminar despre medicina holistica

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 11 noiembrie 2005 ·

In cursul zilei de 12 noiembrie, in Sala Azur din incinta Casei de Cultura a Studentilor va fi sustinut un seminar cu tema "Principiile universale ale sanatatii si vindecarii in intregime a persoanei". Prelegerile ce vor avea loc in cadrul seminarului sunt structurate in doua parti, si anume "Introducerea la o regenerare holistica" si ulterior "Abordarea naturala a sanatatii si vindecarii". La acest eveniment a fost invitat sa participe unul dintre cei mai importanti practicanti ai medicinii holistice, si anume Keynan Golestaneh, din Statele Unite ale Americii (SUA). Acesta este implicat in domeniu sanatatii de peste 25 de ani, o mare parte din activitatea sa fiind sustinuta in California, unde obisnuieste sa sustina cursuri si seminarii internationale, cu scopul promovarii medicinii holistice. Aceasta parte din domeniul medical, putin cunoscuta de altfel, este considerata a fi o abordare unica a problemei sanatatii si bolii, cu totul diferita de cea clasica. Metoda era aplicata inca de pe vremea lui Hipocrat, dar de-a lungul veacurilor a intrat intr-un con de umbra si abia in ultimele decenii a fost redescoperita, la ora actuala fiind apreciata datorita rezultatelor sale. In conceptia holistica, omul este privit ca un tot, ca un intreg indivizibil. Fiinta umana nu este doar suma organelor sale, ci este un sistem integrat, un ansamblu de elemente care interactioneaza permanent unele cu altele, in timp ce intreg sistemul interactioneaza cu mediul inconjurator. Metodele holistice de tratament se adreseaza bolnavului si nu bolii, acestea ocupandu-se concomitent de corpul, mintea si sufletul acestuia, in conformitate cu legile naturii.

Diana LITе

In cursul zilei de 12 noiembrie, in Sala Azur din incinta Casei de Cultura a Studentilor va fi sustinut un seminar cu tema "Principiile universale ale sanatatii si vindecarii in intregime a persoanei". Preleg

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 37 minute
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Oferta lui Putin de încetare a focului este un ultimatum, reacţionează Zelenski

HotNews acum o ora
Oferta de încetare a focului formulată vineri mai devreme de preşedintele rus Vladimir Putin este un ultimatum, a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce liderul de la Kremlin a cerut retragerea trupelor Kievului din cele patru

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum o ora
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Papa Francisc, primul suveran pontif care participă la summitul G7 din Italia. Care a fost mesajul său despre inteligenţa artificială

Mediafax acum o ora
Papa Francisc a ţinut vineri un discurs despre inteligenţa artificială în cadrul summitului G7 din Italia. Este primul suveran pontif care s-a adresat în cadrul unei întrevederi cu liderii Grupului.

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 5 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Doi muncitori au fost loviţi de tren în timp ce făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Ziare.com acum 3 ore
Doi muncitori care făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara, pe o scară cu nacelă, au fost loviţi vineri, 14 iunie, de un tren. Ei au fost transportaţi la spital. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi n

Turişti străini, îmbătaţi şi jefuiţi în baruri din Centrul Vechi al Capitalei / Mai mulți indivizi arestați. Precizările Poliţiei

HotNews acum 37 minute
Patru indivizi au fost arestaţi preventiv, iar alţi doi au fost plasaţi în arest la domiciliu, fiind acuzaţi că îmbătau turişti străini veniţi în localuri din Centrul Vechi al Capitalei, după care îi jefuiau sau le goleau conturile bancare. Centrul

Alertă cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de urgență pe Otopeni. În aeronavă ar fi fost și un scandal între pasageri. SRI intervine la fața locului

Ziare.com acum 4 ore
O alertă cu bombă a fost anunțată în legătură cu un avion care a decolat de la Chișinău. Aparatul a aterizat de urgență pe aeroportul Otopeni, iar SRI verifica aeronava și bagajele pasagerilor, potrivit antena3.ro. Sursa citată scrie că ar fi avut l

Germania - Scoția, live text în primul meci la EURO 2024. România revine după opt ani la Campionatul European de Fotbal

HotNews acum o ora
Germania și Scoția fac parte din Grupa A, alături de Elveția și Ungaria. Germania-Scoția la EURO 24Foto: Hotnews Chiar dacă pornește ca favorită, Germania va trebui să rămână precaută împotriva unei formații a Scoției cu rezultate foarte bune în ult

Contestația depusă de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu în dosarul Revoluției, admisă de ÎCCJ. Ce reclamau cei doi

Ziare.com acum 4 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis vineri, 14 iunie, contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei. Parchetul ICCJ - Secția Parchetelor Militare ar

Vremea

București
acum

21°
vin.

18°/26°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

16°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°