HUNEDOARA, Petrosani. Postul a dublat preturile in piata. Preturile din Piata Centrala a municipiului Petrosani, la produsele de post, au crescut de doua si chiar trei ori, fara nicio motivatie reala. Producatorii dau vina pe ploile care le-au distrus recoltele, cu toate ca majoritatea vanzatorilor vin din zone unde nu prea a plouat. Numai in ultimele doua zile pretul la varza, cartofi si fasole a crescut de doua-trei ori. Spre exemplu, acum, varza se vinde cu peste 15.000 lei vechi kilogramul, in timp ce la sfarsitul saptamanii trecute, pretul era de 5.000 de lei kilogramul. Administratorii pietei spun ca nu pot impune preturile. ?Noi nu avem dreptul sa le impunem comerciantilor sa-si vanda produsele cu un anumit pret. Nu este de competenta noastra sa fixam preturile?, afirma Constantin Alexandrescu, administrator. (Marius Mitrache)
VRANCEA, Odobesti. 19 asistati de la CITO, bolnavi de sifilis. In ultimele doua luni, 19 persoane cu dizabilitati psihice, cu varste cuprinse intre 28 si 55 de ani, internate la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala Odobesti (CITO), au fost depistate cu sifilis. Medicii pun imbolnavirile pe seama lipsei de discernamant al asistatilor. ?Nu cred ca exista un colectiv mixt care sa nu se fi confruntat cu aceste probleme. Le-am tinut din scurt, deoarece din 314 asistati doar 19 au lues. Ne ocupam de ei pentru a urma corect tratamentul. Nu au discernamant, dar nici nu le putem lua dreptul de a avea viata sexuala?, a declarat George Marinescu, medicul centrului. Medicii au demarat si o ancheta epidemiologica, intrucat numarul bolnavilor ar putea fi in realitate mult mai mare. (Silvia Vranceanu)
BACAU. Avioane scoase la pensie. Baza Aeriana de la Bacau a inceput innoirea parcului de avioane, iar primul pas a fost facut la Scoala de Aplicatie, unde sapte aparate au fost conduse ieri ?pe ultimul drum?. Aparatele de ti