Dupa ce cinci membri ai clanului tiganesc Caldaras au fost condamnati, saptamana trecuta, la zeci de ani de puscarie pentru omor, un alt membru al familiei a fost recent arestat pentru ca a incercat sa treaca cu masina peste o ruda devenita rival.
Caldaras Mateas, de 31 de ani, din Lugoj, este acuzat ca, in urma cu mai bine de sapte luni, a dat intentionat cu Mercedes-ul proprietate peste o ruda de-a sa, Adam Saiu, de 47 de ani. Omul se afla in fata casei sale, de pe strada V.V. Delamarina aflata la iesirea din Lugoj, iar Caldaras l-a vazut in oglinda retrovizoare, a intors masina si a intrat din plin in poarta casei, incercand sa-l ucida. Saiu a reusit sa sara din fata masinii, dar a fost, totusi, acrosat si ranit la ambele picioare.
Pentru ca victima a avut nevoie de peste 100 de zile de ingrijiri mediacale, procurorii Tribunalului Timis au schimbat incadrarea initiala vatamare corporala grava in tentativa de omor. Caldaras a fost arestat abia zilele trecute, deoarece plecase in Italia imediat dupa accident. Intors in tara, acesta le-a marturisit politistilor ca era suparat pe Saiu deoarece barbatul isi lasase averea drept mostenire unui copil pe care l-a infiat, si nu clanului de rromi, asa cum, spune Caldaras, era normal. Dupa ce cinci membri ai clanului tiganesc Caldaras au fost condamnati, saptamana trecuta, la zeci de ani de puscarie pentru omor, un alt membru al familiei a fost recent arestat pentru ca a incercat sa treaca cu masina peste o ruda devenita rival.
Caldaras Mateas, de 31 de ani, din Lugoj, este acuzat ca, in urma cu mai bine de sapte luni, a dat intentionat cu Mercedes-ul proprietate peste o ruda de-a sa, Adam Saiu, de 47 de ani. Omul se afla in fata casei sale, de pe strada V.V. Delamarina aflata la iesirea din Lugoj, iar Caldaras l-a vazut in oglinda retrovizoare, a intors masina si a intrat din plin in poarta casei, incercand s