Michel Cosem este dintre cei care nu pot trai in absenta poemului. Se afla neincetat in cautarea lui, mereu in deplasare, mereu acolo unde il astepti mai putin. In miscarea aceasta ampla, impotriva fortei de inertie, vesnic intre imposibilitate si necesitate, ia nastere ratiunea lui Michel Cosem: ratiune poetica, inainte de toate – forma de indepartare, deconcertare a culturii, in ascultarea pulsatiilor lumii, pentru a se impotrivi scurgerii ori prabusirii ei.
Intilnirile spontane in jurul editurii pe care o conduce, Encres vives, ori al unui numar al revistei (omonime), timpul acordat fara retinere celorlalti, sentimentul ca poezia nu poate fi un produs „patrimonial“, aruncat printre alte tranzactii economice, iata care sint deschiderile acestui om calduros si rafinat, care ofera astazi cu generozitate un spatiu scriitorilor romani, intr-o colectie noua, numita „Encres étrangères“.Draga domnule Michel Cosem, cea dintii intrebare care imi vine in minte este, desigur, legata de poezie: ce se intelege, astazi, prin poezie? Nu este, oare, adevarat ca ea nu inceteaza, in ultima vreme, sa se imputineze, sa se retraga tot mai vertiginos din spatiul public inspre zone private, sub privirile noastre neputincioase?
Poezia este centrala pentru mine, este seva intregii mele scrieri. Desigur, ea ne ajuta sa intelegem lumea, dar, mai mult decit atit, sa-i dam culoare, sa o cioplim in formele care spun ceva despre noi. Poezia evolueaza odata cu societatea in care traim, fara indoiala, dar este la fel de adevarat ca ea poate deveni memorie si permanenta, poate fi legatura dintre oameni prin sensibilitatea si prin imaginarul pe care le pune in circulatie. Iar daca nu-si afla locul meritat in lumea editoriala, de pilda, este pentru ca ea perturba ideile prefabricate, toate aceste locuri comune si facilitati care ne sugruma. Cred, insa, ca au mai ramas inca destul
