Dupa '89, liderii de sindicat din tara noastra au facut in general o cariera frumoasa. Au ajuns ministri (vezi Miron Mitrea) sau chiar prim-ministri (Victor Ciorbea), s-au imbogatit, au avut putere asupra oamenilor, erau respectati si temuti, dar nu au putut ocoli puscaria (alt Miron, Cozma), care si inchis tot vedeta e. Cel mai nefericit dintre toti si care nici nu mai e constient de nefericirea lui a ramas Virgil Sahleanu, liderul de la Tepro Iasi. Injunghiat la comanda sau nu, el a impins pana in tragic destinul sindicalistului neinduplecat. In ce categorie dintre acestea intra actualul star al lumii noastre sindicale, Ioan Radoi? Evident in prima, a acelora care se bucura de mari avantaje si care de la o zi la alta progreseaza. Poate modelul sau in viata este Miron Mitrea si-i calca pe urme. Ioan Radoi s-a facut cunoscut cu ani in urma, cand i-a solidarizat pe oamenii din bransa pentru revendicari economice. Aceasta se intampla in 1997, cand la guvernare era CDR. Apoi, a ajuns taman in Parlamentul Romaniei, reprezentand culorile unui partid care si-a facut un titlu de glorie din a denigra partidele istorice. Dubla calitate, aceea de inregimentat politic si chiar de rotita in masina de vot a PSD-ului, si aceea de lider de sindicat, persoana deci presupusa a se afla deasupra oricaror interese de partid, l-ar aseza pe barbatul roscovan intr-o situatie destul de jenanta, daca nu am trai in Romania, unde jena e de mult o chestiune fumata, iar scrumul-risipit in cele patru zari ale nepasarii. In ianuarie 1999, in urma cu aproape sapte ani, Miron Cozma a declansat teribilul mars asupra Bucurestiului, avand exemple ilustre de la Mussolini la Mao. La randul lui, poza in temut justitiar, mare flagelator al politicianismului si al culiselor de putere. Cu toate acestea, el era membru PRM sau, daca nu ajunsese inca, era unul dintre simpatizantii neconditionati ai lui Corne