Mă doare inima cînd văd imaginea BOR în presa românească. Scandaluri cu pseudo-monahi sadici, trecuţi de pragul crimei. Fotografii cu hidoase "hoteluri" unde prostul gust se îmbină armonios cu neruşinarea de a folosi evanghelicul "ban al văduvei" pentru scopuri francamente lucrative. Numeroase cazuri de simonie măsoară (smintitor) iubirea de arginţi "de la vlădică la opincă": se vînd parohii, posturi în cancelarii sau titluri doctorale. Exemple de penibilă politizare, bazate pe osanale, peşcheşuri, aranjamente de sprijin electoral şi găzduiri sardanapalice. Nici pînă azi nu s-au clarificat "participările" confesionale din pompos-numita Bancă Internaţională a Religiilor care a dispărut de pe radare dimpreună cu amplul său cortegiu de operaţiuni dubioase. Cutare ierarh e persiflat pe teme "pidosnice", iar împricinatul tace mîlc, arătîndu-şi nesfîrşita smerenie... Altuia i se numără copiii sau măcar apucăturile excesiv de virile. Avem cazuri de oameni care acaparează funcţii, căutînd cu forţa un prestigiu pe care simpla posesiune a harului nu li-l poate, după ei, garanta. Periodic sînt scoase din dulapul memoriei colective diferite schelete din vremea comunismului, cînd X făcea, pe cînd Y desfăcea... Nici dinspre CNSAS n-au lipsit dezvăluirile cu jumătate de gură, şoaptele infamante ori acuzaţiile "prelinse", terifiant, pe hîrtia de ziar. Pe scurt, numai rele. Tabăra pioasă îmi va aminti că presa culege numai seminţele de scandal, pe care le seamănă furtunos, pînă cînd clocotesc de veninul excepţiei uşor generalizabile. Acelaşi lucru se poate spune şi despre alte tagme stimabile, precum aceea a medicilor, care pătimesc similar, săracii, de pe urma supramediatizării unor derapaje izolate. Sînt de acord că presa, căutătoare de audienţă, preferă să expună nu atît piscurile duhovniceşti sau reuşitele laborioase, cît defecţiunile savuroase, anomaliile de bîlci, stările confl