Oamenii nu sunt intotdeauna ceea ce par. Mai ales cand sunt "vedete". Pentru unii scena este o forma de echilibrare a propriei personalitati, expunand in fata publicului caracteristicile temperamentale pe care nu le au in viata de zi cu zi. Mai sunt unele "vedete" pentru care scena e doar prelungirea propriei vieti si altele pentru care scena e insasi viata.
Nu e important sa dai verdictul care dintre aceste "vedete" reprezinta varianta cea mai buna pentru business sau pentru fani, important e ca fiecare sa-si faca treaba.
Imi aduc aminte de teoria asta de cate ori intalnesc cate un actor/ regizor/ cantaret a carui munca am incercat vreodata sa o descifrez. Asta pentru ca de multe ori realitatea din fata mea e cu totul altceva decat ceea cei imi imaginasem despre respectivul personaj.
Am revenit la aceasta constatare zilele trecute, cand am citit cartea lui Leonard Muha, unul dintre baietii de la Cassa Locco.
Se intampla sa-l stiu pe Leonard de ceva vreme. Am lucrat amandoi pentru aceeasi statie radio, el la filiala din Bistrita, eu la cea din Bucuresti. Ca sa fiu sincera, am avut nevoie de ajutorul lui ca sa-mi amintesc cand l-am intalnit prima data. Pe vremea aceea, el nu canta inca, facea marketing si program matinal la radio si, zicea el candva, n-am fost foarte amabila atunci cand mi-a cerut ajutorul intr-o chestiune de business. Il stiu insa, cum ii stiu si pe ceilalti doi colegi ai lui, din spectacolele statiei radio pentru care eu am lucrat, iar ei au cantat. Stiu ca trupa lor e un produs bine asezat, ca stiu exact ce fac si ce vor sa arate publicului si ca, in ciuda asteptarilor spectatorilor, oamenii astia nu sunt tot timpul zeflemitori, rautaciosi si ironici.
Cred ca sunt din categoria artistilor pentru care scena e o forma de echilibrare a propriei personalitati, o completare a ceea ce nu au in viata din fata cortinei.