Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Redactia cotidianului, invadata de taximetristi care au oferit garoafe ziaristelor

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 19 noiembrie 2005 ·

ZIUA face lumina La inceputul saptamanii reporterii cotidianului ZIUA de Constanta au publicat o ancheta intitulata "Mafia taximetristilor s-a extins in administratia locala", prin care aduceam in atentia autoritatilor si a opiniei publice scenariul odios prin care o parte din potentatii zilei au reusit sa obtina monopolul serviciului de taximetrie in municipiul Constanta. La sfarsitul lunii octombrie, serviciul de autorizare in regim de taxi din cadrul Primariei a organizat o licitatie in urma careia din datele oficiale, aproximativ 140 de taximetristi au ramas pe dinafara. Reporterii nostri au semnalat ca starea de fapt cu care se confrunta acesti locuitori ai orasului, platitori cinstiti de taxe si impozite, ar fi putut degenera intr-un adevarat conflict social, dat fiind faptul ca acesti 140 de taximetristi au la randul lor de hranit din venitul obtinut cel putin inca trei-patru membri ai familiei. In urma repetatelor semnale date de mass-media, reprezentantul Guvernului in teritoriu a purtat discutii cu viceprimarul Gabi Stan pentru solutionarea problemei celor 140 de taximetristi. Cei doi au anuntat ca in urmatoarea sedinta a CLM va fi modificata hotararea de consiliu, iar oamenii vor primi autorizatiile de taximetrie. Ieri, peste 50 de taximetristi de la toate firmele din oras au felicitat echipa "ZIUA de Constanta" pentru spijinul acordat. Taximetristii au venit total neasteptati, dar cu toate acestea, au facut o surpriza placuta redactorilor nostri, obisnuiti in general cu cei care vin sa certe ziaristii atunci cand scriu ceva despre ei si nu le convine. Mai mult, acestia au venit incarcati cu garoafe pe care le-au daruit ziaristelor de la cotidianul ZIUA de Constanta. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru pos

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 34 minute
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Ciolacu: Atributul desemnării comisarului european este al primului ministru / Negocierile au început de şase luni / Premierul afirmă că nu se va rupe coaliţia, indiferent de candidaţii la prezidenţiale: Suntem doi oameni care ne respectăm

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, sâmbătă, că atributul desemnării comisarului european este al primului ministru, dar precizează că va avea discuţii şi în coaliţie şi cu preşedintele Klaus Iohannis. Negocierile pentru postul care va reveni Româniai,

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Cancelarul german: „Propunerile de pace ale lui Putin nu sunt serioase”

Ziare.com acum 42 minute
Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat că liderii Grupului celor Şapte economii industrializate occidentale nu au discutat propunerile preşedintelui rus Vladimir Putin pentru pace în Ucraina, deoarece toată lumea ştia că nu sunt serioase, transmite

Un val de aer TROPICAL va ajunge în România! Avertismentul meteorologilor

Gandul acum 58 minute
Dacă zilele trecute România a fost măturată de la veste la est de furtuni extrem de puternice, iată că vremea se schimbă radical. Meterologii avertizează că va reveni canicula în întreaga țară, după ce un val de aer tropical va ajunge în România. Me

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum 3 ore
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

Cei doi pacienţi internaţi la Floreasca după explozia de la Dedeman, în continuare în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca după explozia de la Dedeman Botoşani în continuare în stare gravă. Au nevoie în continuare fr oxigenoterapie cu presiune crescută.

Comercianții, obligați să accepte plata cu cardul. Iată câți bani puteți „scoate” la POS în magazine

Ziua Constanta acum 2 ore
Legea 406/2023 care reglementează cardurile bancare și plata cu cardul la comercianți, conținând prevederi și pentru avansuri cash din magazine, intră în vigoare duminică, 16 iunie, conform Adevărul. „Persoanele fizice sau juridice, prevăzute la art

Curtea Penală Internaţională cercetează atacurile cibernetice din Ucraina ca fiind posibile crime de război - surse

News.ro acum 2 ore
Procurorii de la Curtea Penală Internaţională (CPI) investighează presupusele atacuri cibernetice ruseşti asupra infrastructurii civile ucrainene ca posibile crime de război, au declarat patru surse care cunosc acest caz, pentru Reuters. Aceasta est

Vremea

București
acum

26°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/23°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

24°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°