"PE SATRA SI PE JOS" In 1942, statul roman a alungat peste granite o parte dintre cetatenii sai rromi. Circa jumatate dintre deportati nu s-a mai intors. Pentru ei, drumul spre Transnistria din vara sau toamna acelui an a fost drumul spre moarte.
Partea din raportul final al Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, care se refera la deportarea rromilor in Transnistria, ofera o imagine asupra celor doi ani teribili din istoria acestei etnii. Autoritatile au deportat rromii nomazi, iar dintre sedentari, pe cei care suferisera condamnari ori nu aveau nici un fel de mijloace pentru a-si duce traiul. Conform documentelor, aceasta miscare demografica era facuta in scopul "curatarii" satelor si oraselor de populatia saraca, fara ocupatie, care traia din furturi si din cersit.
"IN CARUTA M-AM NASCUTâ¦". Rromii nomazi nu aveau domiciliu stabil, caruta fiindu-le si mijloc de transport, si locuinta. Ei au fost primii deportati in Transnistria. Din sursele de arhiva rezulta ca operatiunea a inceput la 1 iulie si s-a sfarsit la jumatatea lunii august. Satrele de nomazi au fost stranse de jandarmi in fiecare capitala de judet. Spre Transnistria au plecat fie pe jos, fie cu carutele. Din acest motiv, drumul a durat o luna si jumatate. Majoritatea nomazilor a fost masata in judetul Golta.
CU TRENUL SPRE MOARTE. Deportarea sedentarilor s-a facut la jumatatea lui septembrie, cu doua trenuri speciale. Nu li s-a permis sa isi ia prea multe obiecte de uz personal. Fara haine, fara alimente si fara obiecte de uz casnic, sedentarii, care aveau in tara un regim de viata apropiat de cel al populatiei majoritare, au avut de indurat suferinte greu de imaginat. Cei mai multi rromi sedentari, dar socotiti indezirabili au fost asezati in judetul Oceacov. Alte judete transnistrene care i-au gazduit pentru doi ani pe rromii deportati din Romania au fost
