Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pesedistul Flaiser a facut valuri la Congresul PD

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 21 noiembrie 2005 ·

•Faptul ca Lucian Flaiser a fost primul invitat care a luat cuvantul in cadrul sedintei Consiliului de Coordonare al democratilor ieseni l-a scos din minti pe Cezar Preda, vicepresedintele Biroului Permanent National al PD •"La Iasi, politica se face cu eleganta", a replicat Dan Carlan, care a fost reales sambata pentru un nou mandat de presedinte al filialei PD Iasi •Dupa ce avocatul Adrian Mogos s-a retras din competitie, Constantin Serban a alergat de unul singur pentru postul de presedinte executiv, in vreme ce functia de secretar general al organizatiei i-a revenit Dariei Coman

Consiliul de Coordonare al organizatiei judetene a Partidului Democrat, convocat in urma cu doua zile pentru desemnarea noilor structuri de conducere, s-a derulat fara evenimente deosebite, asa cum se cuvine unei formatiuni politice aflate la putere. Insa faptul ca Lucian Flaiser a fost primul invitat care a luat cuvantul la Consiliul de Coordonare al democratilor ieseni l-a scos din minti pe Cezar Preda, vicepresedintele Biroului Permanent National al PD. Practic, deputatul Preda, desemnat de conducerea partidului sa participe la alegerile care au avut loc in urma cu doua zile in cadrul filialei iesene, s-a aratat revoltat de faptul ca primul dintre invitatii care au luat cuvantul a fost tocmai un reprezentant al Partidului Social Democrat. Asta, in pofida faptului ca discursul lui Lucian Faliser a fost mai mult decat pacifist. "Pana in prezent am avut o colaborare buna cu reprezentantii PD. De fiecare data ne-am sincronizat pentru a duce la bun sfarsit proiectele importante ale judetului. Va transmit din partea PSD intreaga disponibilitate pentru a gasi solutiile favorabile cetatenilor", a spus Lucian Flaiser.

Gaz pe foc a turnat si invitatul din partea Partidului National Liberal, deputatul Cristian Adomnitei. "Flaiser este cel mai puternic adversar politic d

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Bucureștiul, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii

Ziare.com acum 32 minute
Vremea va fi călduroasă în Capitală, cu disconfort termic în creştere, iar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări, intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Admi

UPDATE - Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, trimişi în judecată / Doi dintre ei sunt în arest preventiv. În cazul celui de al treilea nu a fost identificat locul în care se ascunde

News.ro acum 25 minute
Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricula

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 50 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum o ora
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

[P] Despre implementarea salariului minim european. 10 argumente cu implicații pentru România

HotNews acum 49 minute
Creșterea salariului minim în România este esențială pentru alinierea la reglementările europene, care recomandă ca acesta să reprezinte 50% din salariul mediu brut, asigurând astfel un nivel de trai decent pentru lucrători. Salariu minim european F

Comitetul Executiv al FRF: Data de desfăşurare a Supercupei României a fost modificată / Alte decizii al CEx

News.ro acum 50 minute
Comitetul Executiv al FRF a aprobat, luni, modificarea datei de desfăşurare a Supercupei României. Astfel, meciul dintre campioana FCSB şi câştigătoarea Cupei României, Corvinul Hunedoara, va avea loc la 4 iulie, în loc de 6 iulie. Decizia de modifi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°