Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hu refuza lectiile lui Bush

Publicat in Romania Libera, luni 21 noiembrie 2005 ·

La cea de-a treia sa vizita in China, presedintele SUA, George W. Bush, s-a straduit, fara rezultat, sa-si convinga omologul de la Beijing, pe Hu Jintao, de necesitatea unor progrese in domeniul drepturilor si libertatilor omului. "Este important ca libertatile sociale, politice si religioase sa progreseze in China", a declarat liderul de la Casa Alba intr-un mesaj citit in prezenta presedintelui chinez. Acesta din urma, care este si secretarul general al PC chinez, i-a raspuns indirect ca poporul chinez "se bucura de drepturi democratice in domeniul electoral, de decizii democratice si de o gestionare democratica". Hu Jintao a vorbit despre continuarea construirii unei "politici democratice caracteristice chinezilor", adaugand ca este "inevitabil" ca intre tara sa si SUA sa existe divergente de opinii in anumite chestiuni. Desi poate parea un dialog al surzilor, americanii sunt decisi sa persiste in a le cere oficialilor chinezi respectarea drepturilor omului. "Vom aborda acest subiect cu si mai multa fermitate pe viitor", a declarat secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice. Cum presedintele chinez a acceptat invitatia de a vizita SUA in ianuarie 2006, ocazia se va ivi destul de repede. O alta problema delicata ramane Taiwanul, considerat o provincie rebela, a carei independenta "nu va fi tolerata", dupa cum s-a exprimat Hu Jintao. In schimb, constructorul american de avioane Boeing se poate felicita: China a facut o comanda de 70 de aparate 737, in valoare de patru miliarde de dolari. Este cel de-al doilea mare contract obtinut anul acesta la Beijing de gigantul american, dupa cel semnat in ianuarie privind 60 de aparate 787 "Dreamliner", in valoare de 7,2 miliarde de dolari. Ruga pentru crestini Anterior discutiilor oficiale, George W. Bush si sotia sa Laura s-au rugat la biserica protestanta Gangwashi, din vestul capitalei chineze, fondata de misionari en

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul Marii Britanii după ce România a decis să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei: ”Suntem recunoscători”

Ziare.com acum 2 ore
Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat joi, 20 iunie, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

CE de nataţie: Ştafeta României, cu David Popovici în componenţă, a ocupat locul cinci la 4x100 m liber. Popovici a fost primul după 100 de metri

News.ro acum 4 ore
Ştafeta României, formată din Patrick Sebastian Dinu, Alexandru Szilagyi, George-Adrian Raţiu şi David Popovici, s-a clasat pe locul cinci la 4x100 metri liber, la Campionatul European de nataţie, de la Belgrad. România a încheiat proba cu timpul 3:

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum 2 ore
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

România nu va prelungi licența de CONCESIUNE pentru Roșia Montană Gold Corporation

Gandul acum 2 ore
Pe 20 iunie 2024, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a anunțat că a decis să nu prelungească valabilitatea licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană. Cererea societății Roșia Montană

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 4 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 5 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni și forțată să nu sune la 112. Șoferul, un recidivist, a fost arestat

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul de 53 de ani care a accidentat cu maşina o femeie, pe o trecere de pietoni din Bucureşti, iar apoi a încercat să o împiedice să sune la 112 pentru a anunţa autorităţile a fost arestat preventiv. Potrivit Brigăzii Rutiere, pe numele bărbatul

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum 3 ore
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

Vremea

București
acum

23°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/24°
Constanta
acum

22°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/24°
Timisoara
acum

21°
vin.

21°/37°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/30°