ARTA SI KITSCH O lucrare de arta trebuie sa trezeasca un raspuns, o reactie
Stim bine ca totul depinde cum si de unde privesti. In viata, arta si oftalmologie e cam la fel. De pilda, daca privesti Bucurestiul din goana limuzinei, noaptea, spre Primaverii incolo, orasul arata chiar uman. Si urban, pe ici pe colo. Daca te urci, insa, in tramvaiul 46 si mergi cinci statii spre Pantelimon sa-ti amendezi contractul cu RADET, perspectiva-i cu totul alta. Echilibrul e fragil iar frumusetea in ochiul celui care priveste.
ARCADE SI OCHEADE
La fel si-n pictura. Numai ca aici mai are si artistul de zis ceva. Iar unii vorbesc si lucreaza dupa cum respira, fara sa priveasca in jur sau in ochii audientei, in virtutea inertiei si a gravitatiei de consum, necontrolat. Ori, privesc miop prin arcade moi si invechite, ca in exemplul de fata, unde albastrul ruina, galbenul friguri si oranjul revolutie afecteaza grav retina si perspectiva artistica. Se pare ca pictorul tocmai si-a lasat vioara pentru a pune mana pe pensula, rapit de poezia peisajului cu flese gotice si arhitectura de catedrala.
Compozitia e la fel de posomorata ca viziunea unui ocnas visand la marea evadare, izbit zilnic de zidul neputintei. Arcada dintre inauntru si afara, ori dintre efemer si memorie, e un artificiu de prisos atata vreme cat, frontal si monocular, cum ne tintuieste tabloul, se vede clar ca artistul e un nostalgic claustrat, intr-o relatie dificila cu prezentul, tragand cu ochiul la cele vesnice, spre salvare si nemurire.
Metafora e strivita de prea multe detalii si stangacii ca mesajul sa treaca nedistorsionat spre privirea neofitului contemporan, educat, ce sa-i faci, nu cu iconisme bizantine, ci tridimensional, cu cinematograful si televizorul.
POZITIV
Nici urma de romantism desuet, doar provocare la reactie prin ricoseu, pentru ca emanciparea privirii e che
