Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vicepremierul Pogea si ministrul Barbu, huiduiti la ei acasa de profesori

Publicat in Romania Libera, joi 24 noiembrie 2005 ·

DEVA. Circa 6.000 de profesori din Hunedoara i-au huiduit, ieri, la scena deschisa pe doi dintre ministrii aflati in comisia de negociere cu sindicatele din invatamant, respectiv vicepremierul Gheorghe Pogea si ministrul Muncii, Gheorghe Barbu. Momentul s-a petrecut la Deva, in cadrul intalnirii avute de liderii de sindicat din invatamant cu o mare parte a cadrelor didactice, care s-a transformat ad-hoc intr-un miting de protest impotriva Cabinetului Tariceanu. Spiritele s-au incins in momentul in care liderii de sindicat au pronuntat numele celor doi ministri. Doar interventia presedintelui Sindicatului din Invatamantul Preuniversitar, Paul Rusu, a mai linistit multimea. Potrivit declaratiilor liderilor de sindicat, cadrele didactice din judet sunt extrem de nemultumite de prestatia lui Pogea si Barbu, ambii hunedoreni la origine. "Pe vremea cand se aflau in Opozitie, cei doi criticau atitudinea ministrului de atunci. Acum fac si ei acelasi lucru. Suntem foarte nemultumiti de modul in care au negociat cu noi. De altfel, de vinerea trecuta ne-am mai intalnit cu vicepremierul Gheorghe Pogea doar la talk-show-uri pe la diverse televiziuni", a spus Paul Rusu. Acesta a adaugat ca dascalii nu vor ceda in fata guvernantilor si vor continua greva, chiar daca "ne vom petrece sarbatorile doar cu paine pe masa". Pe de alta parte, o mare parte a profesorilor din judet s-au saturat de greva si au decis sa intre la cursuri, pentru ca - sustin ei - au facturi si rate de platit. Reprezentantii Sindicatului din cadrul Inspectoratului Scolar Hunedoara au declarat ca luni au fost in greva 3.531 de cadre didactice, in timp ce aproape 1.900 au intrat la ore. Marti, numarul celor care incetasera protestul a ajuns la 2.061 si doar 3.353 de profesori mai erau in greva. In acest ritm, liderii de sindicat se tem ca actiunea de protest din judet va esua pana la sfarsitul lunii. DEVA. Circ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 43 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 27 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 46 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°