Pina in luna martie 2004, in Romania existau 11 organizatii patronale reprezentative la nivel national. „Reteta" dupa care functionau aceste asociatii era simpla: practic, fiecare dintre oamenii de afaceri cunoscuti intr-o masura mai mare de concetateni isi crea, dupa 1989, propria organizatie patronala, in care incerca sa atraga cit mai multi membri.
In timp ce patronatele erau ocupate sa-si dea in cap reciproc, pentru a absorbi celelalte organizatii similare si a deveni un negociator puternic, sindicatele au inteles necesitatea dialogului, fiind structurate in doar cinci confederatii reprezentative la nivel national, care, mai mult, au inceput sa-si exprime pozitii comune in cadrul dialogului social, cistigind puncte importante in negocieri.
Initial, se vorbea despre „marea unire", o fuziune a tuturor organizatiilor. Dupa multe balacareli si scandaluri, patronii au reusit sa infiinteze doua entitati diferite.
Alianta Confederatiilor, sprijinita politic
La 22 martie 2004, dupa indelungi negocieri, a luat nastere Alianta Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR), care spunea, la acea ora, ca reprezinta companii care, impreuna, realizeaza 60% din PIB-ul Romaniei.
In ACPR si-au gasit locul Confederatia Nationala a Patronatului Roman (CNPR), condusa de Gheorghe Copos, si Confederatia Patronala din Industria Romaniei, CONPIROM, condusa de Constantin Dumitru, aceasta din urma retragindu-se din ACPR, din cauza unor neintelegeri.
Pe linga acestea, s-au mai aliat alte patru organizatii - Confederatia Patronala a Industriei, Serviciilor si Comertului din Romania (CPISC), sub bagheta lui Silviu Lucian Boghiu, fost director general al Electrica SA, in prezent cercetat de procurorii anticoruptie in dosarul „Electrica", Asociatia Romana a Oamenilor de Afaceri (AOAR), condusa de Florin Pogonaru, Asociatia Ro
