Poetul american Craig Czury a fost o prezenta remarcabila la Festivalul "Zile si Nopti de Literatura", 2005, de la Neptun: jovial, comunicativ, dispus oricand sa dea un recital la muzicuta. Felul acesta de a fi este expresia modului sau de a percepe si de a cauta poezia dincolo de tiparele academice: pe strada, in lumea ospiciilor, orfelinatelor, temnitelor, a celor fara de "acasa". Patrunde in zone interzise si se intoarce de acolo cu o poezie a adevarului care socheaza multa lume.
- Ce-ar trebui sa mai stie publicul roman despre Craig Czury?
- Am venit in tara voastra ca sa ma pierd. In fiecare dimineata ma plimb prin apartament si ma uit la Soare. Ma duc in cealalta directie si Soarele e tot acolo. Merg in atatea directii opuse, incat nu mai stiu unde si cine sunt. Nu-mi asum pe nimeni dintre cei ce vorbesc limba engleza si e mult mai lesne pentru mine sa incep dimineata cu o bautura intr-un bar si-apoi sa ma intreb in directie sa ma indrept. Asa ca, dupa ce-mi beau bautura, ies din bar si merg pe strada, sunt inca pierdut, dar sunt iluminat. Incep sa-mi caut drumul si de fiecare data il gasesc. Pentru urmatoarea bautura. Acesta e programul meu din Bucuresti.
- Bun, asta e, sa zicem, partea civila, dar care e partea poetica?
- Oh, Doamne, dar cum sa le separi?! Cand in cele din urma ma intorc in apartamentul din Bucuresti, intrebarea cea mai acuta e: unde sunt eu, cine sunt acesti oameni, cum sunt poemele mele? Si-mi raspund prin poemele mele. Deja am umplut cateva carnete, dar, din pacate, trebuie sa plec. Serios si sincer vorbind, ce-ar trebui sa se stie despre mine e ca mi-am facut aici buni prieteni care m-au dus la teatru, la muzee, la concerte, si ca ma simt un american pierdut. Singurul lucru bun pe care il am de facut este ca, atunci cand ma simt obosit, sa ma intorc in apartament, sa-mi dau j
