La douce France a fost înlocuită de o Franţă care imită, pe micul ecran, Irakul. Flăcări veninoase înghiţind maşini şi buticuri. Pompieri agili, poliţişti timoraţi. Şi multe siluete cu glugă, furişîndu-se pe sub zidurile cu graffiti. Probabil însetate, căci duceau sticle! Sarkozy a-nfierat pegra din banlieues , Chirac a fost mut ca o lebădă. Agenţii de asigurări evaluează pagube, iar sociologii descoperă că minorităţile maghrebino-islamice trăiesc în spatele unei subtile linii Maginot (ca să dau o notă locală). Construită, în colaborare, de adversarii de azi. Unii invocă turbulentul mai '68. Cam hazardat. Dacă aceea era o revoltă pseudo-ideologică, incendiile de-acum se sprijină pe etno-sărăcie. Dar nu numai. Se mai sprijină şi pe o iluzie (vag contrazisă oficial): că se poate trăi stînd degeaba. Iluzia statului-doică (nanny state, vorba englezului) care dă lapte, dragoste şi bani de buzunar, dar nu cere nimic. Parisul a-ncurajat afluxul de meteci în urma prăbuşirii sistemului său colonial din Indochina şi Africa. Metropola voia să pară mamă drăgăstoasă pentru copiii ei din foste colonii şi actuale dom-tom-uri (departamente şi teritorii d'outre-mer ). Lucru rostit rareori şi cu sfiiciune, o bună parte a nou-veniţilor a-nţeles că sărăcia de-acasă va fi tămăduită de miracolul asigurărilor sociale. Erau ele mici, dar tot era mai bine! În plus, trăiau la un pas de Luvru! Statul s-a amăgit că nu trebuie să mai învîrtă polonicul în oala socială. Numai că, în locul unei fierturi omogene, s-a trezit cu nişte cocoloaşe care s-au depus la fund. La cea mai înaltă temperatură! Primii veniţi se comparau cu viaţa din Maroc, copiii lor se compară cu parizienii! Totuşi, rămîn la ajutorul de şomaj! (Apropo, mitul lipsei de locuri de muncă e contrazis copios de activa imigraţie din "noua Europă", care dovedeşte că de lucru este, slavă Domnului, şi pentru instalatorul polonez, şi pentr