V-ati imaginat vreodata cum ar fi sa va puteti detasa capul si sa-l purtati sub brat, ca pe o casca de motociclist? Cum s-ar vedea lumea? Dar pamantul? Probabil mai aproape, sau mai stramb, in functie de miscarile trupului. Dar de ce ati face acest lucru? Sau poate il faceti fara sa stiti… Sau poate e cineva care (va) face acest lucru.
Titlul filmului despre care va povestesc va poate induce in eroare. Nu este vorba nici de generatia MTV, nici de generatia PRO, nici macar de generatia OTV. Ci despre alienarea electronica la care suntem supusi cu totii, americanii fiind, pe cale naturala, campioni. Imagi-nati-va o matrice, proiectata undeva, in hiperspatiu, de o minte bolnava dupa criteriile noastra pamantesti.
In interiorul careia ne miscam noi, dupa reguli de neinteles. In functie de structura fiecarui individ, reactiile difera. Unii se lasa manipulati inconstient, altii constientizeaza acest lucru si cauta evadari (prafuri, seringi, manele, giugele), altii sunt pur si simplu eliminati din sistem, pe motiv de slabiciune excesiva sau supradoza.
Fiecare isi construieste propriul univers, alienat, pe care il contempla de sub brat si care se schimba dramatic atunci cand interactioneaza cu universul propriu al celui de alaturi.
„The Chumscrubber" nu este altceva decat aplicarea acestei matrice unei suburbii americane, unde totii oamenii iau pastile pentru fericire si unde toate accidentele sunt feri-cite, iar rapirile si cererile de rascumparare aferente se fac in vazul lumii care nu reactioneaza in nici un fel.
Daca vreti o comparatie halucinogena, filmul este un melanj intre Matrix, American Beauty, Trainspotting si Scary Movie, cu actori suficient de cunoscuti care joaca suficient de prost incat sa te faca sa te intrebi ce cauti in povestea asta.
Dar tocmai in aceasta asumare a inutilitatii se afla
