Cea de-a IX-a editie a Congresului Spiritualitatii Romanesti a debutat, ieri, la Alba Iulia, cu senatorul PSD Adrian Paunescu din nou la tribuna, si de aceasta data, ca si anii trecuti, in calitate de presedinte al manifestarii.
El s-a plans pe un ton patetic celor mai putin de 150 de participanti (din 400 cati isi anuntasera prezenta) de faptul ca evenimentul a fost "mai greu de organizat in acest an" din cauza neimplicarii autoritatilor centrale.
Pe de alta parte, potrivit reprezentantilor Prefecturii, pentru buna desfasurare a manifestarii, Guvernul a alocat 3,5 miliarde lei vechi. Lucrari-le Congresului, programate in sala mare a Casei de Cultura a Sindicate-lor din Alba Iulia, au inceput cu intarziere din cauza faptului ca multi dintre invitati nu venisera la ora stabilita. De altfel, altii nu au venit deloc.
Mai bine de jumatate din sala era goala, desi la eveniment ar fi trebuit sa participe aproximativ 400 de invitati, reprezentanti ai comunitatilor romanesti din afara granitelor tarii.
Dupa intonarea Imnului de Stat al Romaniei de catre Fanfara "Mihai Eminescu" din Costei (Banatul Sarbesc), a fost oficiata o slujba religioasa, de binecuvantare a celor prezenti, de catre Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Andrei. In dreapta acestuia s-a postat unul dintre fostii candidati fara sanse la Presedintie, preotul Aurel Radulescu.
Acesta este, totodata, presedinte al Partidului Renasterea Romaniei si a venit special din Statele Unite, unde se intitu-leaza vicar general si lider spiritual al Bisericii Ortodoxe Romane din America. Dupa slujba, acesta a luat loc in prezidiu de unde zambea celor din sala, cu un aer absent.
Langa Radulescu, in prezidiu au fost invitati si reprezentantii autoritatilor locale: prefectul judetului, C