CAIET DE RETETE Iarna incepe in noaptea de Sfantul Nicolae, iar expresia "s-a dat Sfantul jos din cui" nu este deloc intamplatoare.
Batran, cu o barba lunga si alba, la 6 decembrie, de dragul celor mici, Mosul parca intinereste. Fara a mai lua in calcul povara anilor deja fara numar, acesta isi scutura cu putere barba, semn ca va veni prima zapada, si porneste cu tolba plina pe la fiecare casa.
In jurul acestei sarbatori s-au creat de-a lungul timpului o serie de legende transmise si imbogatite din generatie in generatie.
DARURI. "Copiii rai si lenesi primesc nuieluse, iar cei ascultatori, dulciuri si jucarii." Asa ne tot speriau parintii cand eram mici - si de dragul Mosului ne cuminteam noi pentru vreo cateva zile. Ghetute lustruite si incapatoare, demostratii de cumintenie, lectii facute si poezii invatate. Principalele noastre atuuri. Dar cum orice minune dureaza doar trei zile, reveneam repede la mai vechile noastre obiceiuri!
SPECIAL. Pentru mine, sarbatoarea Sfantului Nicolae a insemnat dintotdeauna ceva special. Nu doar pentru faptul ca dimineata imi gaseam ghetutele pline cu dulciuri, ci pentru ca mama imi pregatea de fiecare data desertul meu preferat: ciocolata de casa cu alune. Si, fiindca mie mi-a indulcit copilaria, va daruiesc cu draga inima reteta, special pentru micutii domniilor voastre! Bucurati-va alaturi de ei de Sarbatori!
CORNULETE CU SMANTANA SI RAHAT
INGREDIENTE: 300 g faina, 200 g smantana, 200 g unt, sare, rahat, zahar pudra. PREPARARE: Faina se cerne pe o planseta, iar la mijloc se pune untul taiat in bucatele, smantana si sarea. Se framanta un aluat, care se da la rece o noapte. Se intinde o foaie, care se taie in patrate cu latura de cate 4 cm, iar la mijloc se pune o bucatica de rahat. Se rasucesc incepand cu un colt al patratului. Se coc la foc potrivit si se dau fierbinti prin zahar pudra.