Dupa cel de-al Doilea razboi mondial, care a sfisiat-o, a divizat-o inca si mai mult decit inainte si a adus-o intr-o stare de neputinta, Europa a acceptat, resemnata, sa nu mai fie centrul lumii. Partea ei occidentala a fost umilita de catre cei care au eliberat-o, partea cealalta pur si simplu ocupata. In toata aceasta epoca, epoca Ialtei, Europa era prinsa ca intr-un cleste de propriile sale „excrescente“: Statele Unite si Uniunea Sovietica. Mentalitatea europeana manifesta tendinta catre o devalorizare generala pe care Sloterdijk o numeste „nihilism nuclear“ sau „ideologie a vidului“. Tendinta aceasta ramine valabila si astazi. Societatea de consum si-a atins apogeul. Nu la libertate sintem acum condamnati (cum zice Sartre), ci la frivolitate. Cum putem iesi din situatia asta?
In eseul Daca Europa se trezeste, aparut de putin timp si in Franta (Editura Mille et une nuit, 2003), Peter Sloterdijk se foloseste de notiunea-cheie de „celula mito-motrice“, care ne readuce in memorie conceptele vehiculate de Spengler si urmasii sai: e vorba de un fel de motor cultural care „reuseste sa faca plauzibila coerenta vechilor culturi nationale [...] pentru un sir intreg de generatii“. Si care e ideea ce alimenteaza motorul? Care e „textul“ care ar putea oferi Europei nici mai mult nici mai putin decit rolul de supraputere mondiala? E, bineinteles, ideea de Imperiu roman, a carui realizare a fost mereu impiedicata de lacomia si fantasmele nationalismului local. Mai ales in secolul care abia s-a incheiat cu binecunoscute si atroce consecinte. Hitler si Stalin au pregatit, si unul, si celalalt, alcovul imperialismului american. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Europa a vazut cum ideea sa de imperiu prinde fiinta in Statele Unite. A putut astfel sa-si contemple „forma exteriorizata a propriei sale esente“.
In somnul ei politic, supraputerea american
