In primii cinci ani dupa decembrie '89, Guvernul a mai acordat bugete mari pentru armata. Din 1995, insa, an in care au si inceput negocierile pentru aderarea Romaniei la Pactul Aliantei Nord-Atlantice (NATO), a fost demarata o restructurare in profunzime a armatei, iar unitatiile militare, adevarate fortarete ale fostului regim, au disparut de pe harta M.Ap.N.
Daca in anul 1990, Armata Romana avea 360.000 de soldati, in prezent ea are circa 107.000. Iar in 2007, Armata va mai avea putin peste 90.000 de militari, plus 15.000 de angajati civili.
In Timis, din 6.000 de soldati cati erau incorporati inainte de '89, au ramas in jur de 800 iar unitatile militare au intrat in patrimoniul altor ministere. Artistii plastici au luat locul Batalionului de Geniu Daca la inceputul lui 1990, in unitatile militare din Timis existau peste 6.000 de soldati, in prezent mai avem in jur de 800. O parte din unitatile militare au fost insa desfiintate, primind alte destinatii.
Una dintre cele mai mari unitati militare ale Garnizoanei Timisoara, cu o suprafata de noua hectare, a fost donata Universitatii de Vest, pe o portiune de teren construindu-se Facultatea de Arte Plastice. Valoarea terenului si a cladirilor in momentul donatiei depasea 100 de milioane de dolari. Este vorba despre cazarma Oituz, unde functionau inainte de 1989 Batalionul de Geniu, Transmisiuni si Logistica. Demersurile pentru acest transfer au pornit inca din 1998, dar o parte dintre cladiri au fost transferate in 2000, iar cea de-a doua transa, in 2004.
In Buzias, Unitatea Militara 01233 a ajuns prin lege in subordinea Ministerului Justitiei inca din 1999, Penitenciarul Timisoara construind acolo, pe doua treimi din teren un Centru de Reeducare a Minorilor, o parte dintre cladiri aflandu-se in stare buna de functionare, necesitand doar renovare. Alte noua cladiri-bloc, aflate intre-una din ce