* Femeia visurilor (România, 2005), de Dan Piţa. Protagonistul noului film al lui Dan Piţa, Femeia visurilor, se numeşte Thomas şi este de profesie regizor vizionar. Principala trăsătură prin care se remarcă viziunea regizorală a lui Thomas este nulitatea ei desăvîrşită: în această viziune - deopotrivă şarlatanescă şi jalnic de naivă -, rafinamentul unui film ţine de cantitatea de lucruri rafinate (tablouri, vitralii, oglinzi aburite, pistoale de epocă) expuse pe ecran, iar statutul de operă de artă e asigurat de anumite ingrediente (sex sub crucifix, rîsete demenţiale, femeie rea muşcînd din măr, femeie rea prefăcîndu-se în femeie gonflabilă) care nu pot fi decît artistice - nu-i aşa? - din moment ce tind să lipsească din filmele normale. Pe lîngă faptul că e un impostor, Thomas (Dan Condurache) mai e şi neruşinat. Atunci cînd vedeta feminină (Irina Movilă) a noului său film autobiografic îl roagă omeneşte să-i explice ce-a făcut personajul ei de este atît de detestat de cei doi bărbaţi din film - amantul (adică alter ego-ul lui Thomas) şi soţul încornorat -, singura idee care-i vine lui Thomas (care e beat sau mahmur) este să-i bage mîna sub fustă. Atunci cînd actorul care-l joacă pe el (Marius Bodochi) i se înfăţişează la rîndul lui, timid, dezorientat (aşa cum are tot dreptul să fie) şi dornic de indicaţii regizorale (la care, iarăşi, în principiu ar avea tot dreptul), marele om (care e mahmur sau beat) îl tratează cu sictir. Iar atunci cînd producătorul (Răzvan Vasilescu), omul care plăteşte din buzunarul lui porcăriile lui Thomas, se strofoacă să spună ceva pozitiv despre materialul filmat ("E un film despre o anumită sensibilitate..."), Thomas rînjeşte dispreţuitor. Bref, Thomas e atît de inept şi atît de lipsit de farmec în impostura lui (arată ca un Coelho cu mai mult păr şi fără bonomie), încît poţi fi tentat să crezi că aşa-l văd şi creatorii lui - Piţa şi