o educaţie afgană cu prea multe necunoscute Afganistanul este un experiment social. Miliardele de dolari investite în această ţară nu au reuşit pînă acum decît să creeze mai multă confuzie şi poate ceva speranţe pentru cele 28 de milioane de locuitori. Am ajuns în Afganistan pentru prima oară în octombrie 2004, la două zile după desfăşurarea primelor alegeri democratice din această ţară. Venind din Pakistan, unde am făcut parte din echipa IOM (Organizaţia Internaţională pentru Migraţie), care a organizat alegerile pentru refugiaţii afgani din Pakistan şi Iran, şocul cultural nu a fost prea sever. Dimpotrivă, Kabulul pare un oraş mult mai liberal decît multe alte zone din Pakistan. Burka (un fel de pelerină, de obicei de culoare bleu, care acoperă femeile din cap pînă în picioare), instrumentul de tortură psihologică a femeilor din această parte a lumii, este omniprezent în majoritatea oraşelor din nord-vestul Pakistanului, o zonă tribală cu largă autonomie teritorială şi administrativă. Este zona unde talibanii s-au retras după alungarea regimului din Afganistan de către Coaliţia Internaţională. Anul trecut am fost chiar surprins că pe străzile Kabulului întîlneşti multe femei îmbrăcate elegant, alături de fantomele în burka. Am ajuns în Kabul din nou anul acesta, în mai, pentru organizarea primelor alegeri parlamentare din istoria acestei ţări. De fapt, Afganistanul a mai avut alegeri în anii '60, cînd forma de stat era monarhia şi femeile purtau fuste mini, însă cît de libere şi democratice au fost acele alegeri rămîne de discutat. În regiunea Kabul, unde am lucrat, au fost nu mai puţin de 620 de candidaţi pentru Adunarea Naţională şi Consiliul Provincial. Am participat la cîteva întîlniri cu potenţialii candidaţi şi consiliile locale (Shura). Aceste consilii nu sînt alese, ci numite ad-hoc, membrii lor provenind în special din rîndul structurilor sociale tradiţion