Partidul isi schimba parul, dar naravul ba. PSD si-a perfectionat, in timp, tehnica si instrumentele manipularii. De renuntat, n-a renuntat nici o clipa la ele. Iliescu avea o slabiciune pentru telefoane si bate. Prin portavoce cu minerii, "firul scurt", cu justitia, sau prin "firul rosu", cu Moscova, Iliescu conducea tara nazal. Prin galena. Tot asa manipulase alegatorii in 1996, fiind prins cu "telefoane otravite". Activisti de partid, cu sarme iesind din urechi, ar fi stramosii lui Dancu si Mitrea. Minerii - ceva din preistoria partidului. Adrian Nastase a modernizat sistemul cu Vasile Dancu. A experimentat spalarea creierelor in mod stiintific. Fostul ministru al informatiilor publice lansa, in vara lui 2002, celebrul plan antipresa. Guvernul PSD incerca sa devieze atentia spre "stirile de tip divertisment, despre viata privata a politicienilor, pasiunile extrapolitice, familia si pasiunile domestice, conflictele intre personalitati". Controlul presei, prin publicitatea de stat directionata la ordin politic, a desavarsit lucrarea lui Dancu. In 2004, cu foarte putine exceptii, presa era complet obedienta si plina de fapte diverse. Sub Geoana, partidul a facut saltul tehnologic. Epoca de piatra a intrat in istorie cu Iliescu cu tot. Epoca TV a lui Nastase a apus, si ea, cand partidul a trecut in opozitie. Cu "europeanul" Geoana, PSD a plonjat in retea, intrand in epoca Yahoo. Dar partidul, in fibra sa, a supravietuit. Nu va lasati furati de ochelarii cazuti academic pe nasul lui Mitrea si nici de laptop-ul de pe birou. Minciuna, manipularea, intoxicarea si atacul sub centura au ramas armele favorite. Instrumentele s-au mai slefuit. Numai politicienii cu dispret fata de presa si societatea civila pot gandi ca Miron Mitrea. "Strategia" lui, asa cum reiese din conversatia cu cele trei anonime de la partid, este ridicola, neprofesionista si foarte grava. Fraze