(Foto: )
Sambata seara, nu cu mult inaintea Craciunului, muritorii l-au ucis din nou pe Iisus. De asta data, nu pe scena lumii, ci pe cea a Ateneului din Tatarasi, acolo unde a avut loc premiera spectacolului "Evanghelistii", intr-o regie semnata de Benoit Vitse, dupa un text apartinand Alinei Mungiu-Pippidi.
Analiza care urmeaza va urmari sa acopere doua paliere: cel al textului propriu-zis si cel al viziunii regizorale.
Un text slab ca argumentare
In ciuda unor reactii exaltate de la sfarsitul spectacolului, autorul acestei cronici sustine ca textul "Evanghelistii" este unul slab prin argumentare. Iata, foarte pe scurt, tematica narativa: in Antiohia (Asia Mica), la Academia filosofului Cherintos, studiaza patru ucenici: Ioan, Marcu, Matei si Luca. Li se propune sa scrie patru "carti" diferite despre unul si acelasi personaj, Iisus.
Din acest punct se produce ruptura de traditia nou-testamentara. Cei deveniti peste noapte evanghelisti iau in deradere obiectul muncii lor.
Misiunea ce li s-a incredintat de catre nimeni altul decat apostolul Pavel, probabil personajul central al intregii naratiuni, dar si de un Iisus de-personalizat si de-divinizat li se pare umilitoare ("Intotdeauna scriitorii au fost atat de umiliti?", intreaba Ioan) si cam lipsita de sens. Sistematic, cele mai scandaloase idei ar fi: 1.
Personalitatea lui Pavel e schitata numai si numai in tuse negative: un ins violent (poarta mereu la brau un pumnal pe care nu ezita sa-l scoata atunci cand este cazul), detesta femeile (un misoginism dezvoltat de Emil Cioran si asumat fara rezerve de Pippidi), are permanent in minte gandul cuceririi (Evangheliile trebuie sa anuleze frica de moarte a omenirii, interpretare marca Nietzsche), nu ezita sa ucida etc.