Scena puterii* apartine domeniului antropologiei politice. Cartea isi propune sa demonstreze faptul ca puterile, indiferent ca e vorba de societatile traditionale, tribale sau de societatile moderne, democratice si pluraliste, au puncte comune, prin care vedem ca aceste societati nu sunt atat de diferite, ca nu se poate vorbi de superioritate sau inferioritate intre ele. Mai precis, puterea in societati diferite are puncte comune. Evident, acest studiu se inscrie pe linia relativismului, care a cunoscut diverse forme de exprimare, devenind, acum, un reprezentant al postmodernismului. Trebuie mentionat ca cea de-a doua jumatate a secolului al XX-lea s-a caracterizat prin atacuri ale relativismului impotriva ideii de progres si a ratiunii, vazuta ca opresiva, coercitiva intrucat respinge si marginalizeaza ceea ce nu corespunde schemelor sale. Aceste atacuri au aparut sub forma studiilor lingvistice si epistemologice, a studiilor antropologice, a celor de gen. Dupa Ortega y Gasset, relativismul salveaza viata, evaporand ratiunea, în timp ce rationalismul absolutist salveaza ratiunea si anuleaza viata. Impresia lasata de lectura acestei carti este aceea ca încearca salvarea vietii. Intregul studiu are la baza o comparatie, aceea dintre putere si teatru, de la formele incipiente pana la ecran.
Misterele puterii
Esenta puterii nu este, pana la urma, o esenta, in sensul traditional al cuvantului, ci este o forma pe care o ia puterea, aceea de teatru, de drama sau pur si simplu de scena. Aceasta forma se numeste teatrocratie. Ea reglementeaza viata cotidiana a oamenilor ce traiesc in colectivitate (p. 15) si are o functie permanenta, indiferent de regimurile politice. Ceea ce exprima bine teatralitatea politicului este mitul eroului, in special in societatile traditionale. Deoarece eroul isi asuma puterea cu tot ceea ce presupune ea, dobandind, ast