Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Judetean, in moarte clinica

Publicat in Romania Libera, joi 8 decembrie 2005 ·

Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta se confrunta cu o problema grava. Aparatura, care dateaza din anii '60, nu mai face fata solicitarilor. Piesele care mai sunt inca bune sunt mutate de la un aparat la altul. Aceasta este, momentan, singura solutie de a face medicina, din cauza faptului ca fondurile sunt insuficiente. Din banii proprii si din donatii, spitalul a reusit, cu greu, sa mai schimbe cate ceva. Cu ajutorul unor bani primiti din partea Asociatiei Spitalelor din Elevetia - in jur de 30 de mii de euro -, directorul Spitalului Clinic Judetean Constanta, dr. Catalin Grasa, a reusit sa achizitioneze un echipament de ventilatie asistata pentru anestezie generala care sa functioneze pe Sectia Neurochirurgie, in cel de-al doilea bloc operator. Echipamentul pentru anestezia generala era absolut vital pentru aceasta sectie. Vechiul aparat era de la mijlocul anilor '60 si risca sa se strice oricand. Aparatul preia toate functiile vitale ale pacientului atata timp cat acesta se afla sub anestezie generala. In cazul in care se defecta, bolnavul murea pe masa de operatii. In plus, piesele de schimb nu se mai fabrica, iar personalul care se ocupa de intretinerea lui trebuia sa recurga la tot felul de artificii pentru "a-i mai prelungi viata". Astfel, piesele erau luate de la un alt aparat, casat, si montate la cel care inca mai functiona. Investitii cu taraita "Avem si aparate din anii '70 care inca mai functioneaza. Pentru ca spitalul a avut datorii foarte mari, nu am putut achizitiona, din fonduri proprii, tot ceea ce avem nevoie", a mai spus directorul Catalin Grasa. Cu toate acestea, s-au facut eforturi destul de mari. S-a reusit achizitionarea unui ecograf nou pentru morfologia fetala si s-au demarat reparatiile pentru o parte din echipamentele de celioscopie din sectiile Obstetrica-Ginecologie. Acestea permit interventii laparoscopice pe sfera genita

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 5 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 3 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 5 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 3 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 8 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
mie.

23°/38°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°
mie.

15°/24°