De la literatura hipertext si arta hipermedia la jocurile pe computer, instalatiile de realitate virtuala si cinematografia digitala, hipervizibilul isi intra in drepturi si coaguleaza o conditie a vizualului ca virtualitate. Cultura hipervizibilului inglobeaza, la inceputul mileniului trei, modurile de generare, transmitere si receptare a unei imagini virtuale, dar si diversele practici sociale, psihologice si politice ale privirii constituite la interfata calculatorului. Aceasta cultura vizual-virtuala este un mixaj de reprezentari, simulari si experiente in cadrul carora se manifesta (inter)actiunile sociale si interpretarile receptorilor, dorintele creatorilor si actiunile designerilor. Fiecare gen digital pare a-si crea imaginea diferentiala si utilizatorii proprii, desi, cel mai adesea, suporturile, perspectivele si practicile converg in cadrul spatiului reprezentational virtual.

Mai degraba decit sa fie constituite ca niste obiecte care detin intelesuri, imaginile virtuale sint procese si relatii prin intermediul carora actiunea si semnificatia se formeaza in mod dinamic, conform cu interesele, judecatile de valoare si gusturile privitorului. In spatiul virtual al reprezentarii, sensul este negociat in mod plural la interfata dintre creator si receptor, in conditiile in care imaginea digitala circula si este distribuita intr-o retea complexa de subordonari sau de opozitii, de consumism sau de estetism. Astfel, spatiul iconic virtual este atit unul social, al activismului artistic, al comunicarii si al locurilor publice de expozitie sau de conversatie, un spatiu figural si medial, cit si un topos mintal-corporal al privitorului sau al participantului. La intilnirea dinamica dintre privitor, privit si aparat computational, imaginea virtuala are un caracter construit, artificial si simulat, in acelasi timp in care poarta marca subiectivitatii si a co