Daca, din spirit de economie sau constransi de golurile din buzunare, romanii sunt fani ai mancarii ieftine, ar trebui sa se uite cu ceva mai multa atentie la continutul pranzului sau al cinei, precum si la alimentele din frigider. Ce poate fi mai savuros decat un mic dejun cu sorbitol, manitol, aspartam, acetsulfam, stabilizator E422, care merge la fix cu o emulsie de soric si ceva nitriti, dresi cu intaritor E414? Dupa asa bunatati e musai sa-ti speli gatul cu o solutie de azorubina, tartrazina, benzoat de sodiu si acid citric. Ati putea jura ca niciodata nu ati pus gura pe asa ceva...
Uitati-va cu atentie la etichete si vedeti curcubeul "aromelor identic naturale", al aditivilor si conservantilor care se ingramadesc in alimentele ieftine. Printr-un ordin emis in 1998, de care multi stabi din industria alimentara nici macar nu se sinchisesc, Ministerul Sanatatii a stabilit o prima "lista neagra" de "monomeri si substante de plecare care vor fi interzise", evident fara a spune cum si de cand se va intampla acest lucru. Iar din toate alimentele - chimicale, pe departe mezelurile ieftine par sa fascineze in foarte mare masura, pentru ca putini stiu ce compozitie are un parizer sau un salam care se vand la un pret incredibil, gen 60.000 de lei kilogramul. Din acest punct de vedere si Timisul se poate lauda cu "specialitatile" sale, una fiind salamul cu carne de cal, "made in Giarmata". Evident, fara a se specifica pe eticheta produsului folosirea in compozitie a tochiturii de cabalina. Dictatura E-urilor La nivel formal, Ministerul Sanatatii si-a facut datoria in ceea ce priveste "cancerul de taraba", adica alimentele pline de tot felul de aditivi si conservanti, dand, prin 1998, Ordinul 975, de care majoritatea procesatorilor de carne sau a patronilor de fabrici de conserve rad de se prapadesc. In primul rand, ordinul respectiv cuprinde o lista cu "monomerii" (c