Consiliile de administratie de la 24 de spitale vor fi schimbate si 15 directori de spitale vor fi revocati ca urmare a neregulilor constatate de controalele facute in spitalele din tara cu cele mai mari datorii. Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii, a anuntat ieri ca multi directori de spital vor fi demisi incepand din 16 decembrie, ca urmare a managementului deficitar. "Aceasta analiza a vizat nu numai legalitatea, dar si eficienta cu care s-au consumat fondurile publice. Eficienta scazuta reduce accesul pacientilor la servicii medicale", a spus ministrul Sanatatii. S-au intalnit cazuri in care consiliile de administratie nu s-au intrunit decat o data la doi ani, desi legea prevede intrunirea lor lunar. Oficialul MS a spus ca in cazul suspiciunilor penale, cum ar fi abuzul in serviciu, fals si uz de fals, vor fi sesizate organele de ancheta. Printre neregulile constatate s-au evidentiat si datorii peste indicatori, angajarea sefilor de sectie peste limita de varsta, nereguli in activitati de cercetare, lipsa subcontractelor cu sefii de sectie etc. "Concluziile acestor controale ne demonstreaza ca pachetul legislativ de reforma in Sanatate este mai mult decat necesar, a spus ministrul Sanatatii. Nicolaescu a prezentat si exemple de spitale in care se vor restructura consiliile de administratie: Spitalul Judetean Arges, Spitalul Judetean Arad, Spitalul Clinic Fundeni, Spitalul de Urgenta Sf. Pantelimon, Spitalul Caritas, Spitalul Universitar, Spitalul de Urgenta Bagdasar-Arsenie, Institutul de Boli Infectioase Matei Bals, Spitalul Judetean de Urgenta Brasov, Spitalul Sf. Gheorghe, Spitalul de Urgenta Craiova, Spitalul Miercurea Ciuc, Spitalul din Tg. Mures, Spitalul Judetean Timisoara, Spitalul de Obstetrica-Ginecologie Timisoara, Spitalul de Urgenta Elias, Institutul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, Spitalul Floreasca, Spitalul Judetean Constanta, Spitalul d