Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum mascam bucataria din garsoniera

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 14 decembrie 2005 ·

Spatiul mic dintr-o garsoniera ridica tot timpul probleme. In fond, este vorba de o singura incapere, care de cele mai multe ori are o suprafata insuficienta. O solutie simpla, recomandata de specialistii revistei craiovene Casa si biroul, pentru a mari zona de zi, este demolarea peretelui dintre camera si bucatarie. Iar daca doriti ca frontul de munca sa nu fie vizibil, acesta se poate masca in spatele unor usi culisante placate cu oglinzi. Aceasta varianta de amenajare reprezinta o solutie avantajoasa pentru locuintele cu suprafata redusa, in cazul nostru o garsoniera. O idee ingenioasa care rezolva dintr-o data doua probleme: pe de o parte se afla zona activa, bucataria, perfect mascata de usile culisante, iar pe de alta parte, spatiul s-a dublat optic sub efectul oglinzilor uriase. Iar pentru cei care calca pentru prima data intr-o astfel de locuinta, totul lasa impresia de spatiu suplimentat. Trebuie avut in vedere si faptul ca, pe lânga bucataria care s-a mascat, si camera propriu-zisa a imobilului se mareste considerabil, câstigând in detrimentul fostei „cutii de chibrituri“. Amenajare la preturi modice In configuratia actuala, trebuie mentionat faptul ca bucataria se reduce doar la spatiul strict al frontului de lucru care cuprinde aragazul, chiuveta si mobilierul destinat unei bucatarii, de preferat majoritatea sa fie suspendate pe perete. Mai mult, o asemenea amenajare nu este extrem de costisitoare, deoarece o usa culisanta, cu un perete din oglinda, se poate realiza pe comanda la firmele specializate, pe dimensiuni dorite si la preturi ce variaza intre 150 si 200 de dolari/euro. O conditie ce se impune in reamenajarea spatiului dintr-o garsoniera este ca peretii imobilului respectiv sa nu fie portanti, ci claditi din caramida, cu structura de rezistenta pe grinzi si stâlpi. Spatiul mic dintr-o garsoniera ridica tot timpul probleme. In fond, este vorba de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident grav pe A1, sensul Pitești – București. Un șofer a blocat autostrada cu un CAMION, apoi s-a urcat pe cabină cu un steag în mână

Gandul acum 41 minute
Autostrada A1, sensul Pitești – București, a fost blocată duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, ambele fi

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 57 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 2 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Un motor al unui avion cu 235 de persoane la bord A LUAT FOC, imediat după decolare. Aeronava a revenit de urgență pe aeroport (VIDEO)

Gandul acum 18 minute
Un avion al companiei americane Delta Air Lines, cu 235 de persoane la bord, a revenit de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce motorul stânf a luat foc la scurt timp după decolare. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, pe Aeroportul Inte

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Tragedie! O tânără a murit, iar alți trei tineri au fost răniți într-un accident cumplit

Botosani News acum 35 minute
O tânără de 20 de ani a murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat IPJ Neamţ. „Ajunşi la locul indicat, pompierii au găsit în afara autot

Coaliţia de guvernare din Japonia riscă să piardă majoritatea în Camera Superioară, arată un exit-poll

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Coaliţia aflată la guvernare în Japonia este pe cale să piardă majoritatea în Camera Superioară, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, în cadrul alegerilor de duminică, transmite agenț

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum o ora
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°