Cele ce urmeaza nu sint o pledoarie pro sau contra. Mai degraba o critica, poate mai putin sistematica, dar o judecare pornind de la un pretext, si nu de la un text.
- Pretextul
Marturisesc ca mi se pare stupefiant contextul creat de punerea in scena a unei piese de teatru, Evanghelistii de Alina Mungiu-Pippidi, publicata in 1993 la Editura UNITEXT (consecinta a faptului ca fusese cistigatoarea Concursului „Cea mai buna piesa romaneasca a anului 1992“) si de Modern International Drama (New York, 1996), reprezentata scenic in acest decembrie pentru prima oara in Romania la Ateneul Tatarasi din Iasi.
Reactii publice ale Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), ale Bisericii Romano-Catolice, dar si ale citorva personalitati ale vietii publice culturale din Romania sint identice cu acelea aparute in 1993, la publicarea piesei. Nimic nu s-a schimbat. Piesa redevine un pretext nu pentru o dezbatere, ci pentru incriminare si condamnare. Ceea ce este particular e ca referinta directa este la reprezentarea scenica a piesei, acum, la faptul ca ea e facuta publica, si nu la textul piesei, vechi de 12 ani.
Ma gindesc inca o data la faptul ca Evanghelistii este o piesa de teatru. Decizia juriului UNITER din 1992 de a o declara cistigatoare si apoi publicarea ei intr-un volum – impreuna cu Angajare de clovn de Matei Visniec, premiata la concursul din 1991 – de catre recent infiintata atunci Editura UNITEXT a UNITER au provocat reactii, au stirnit interes, piesa fiind ceruta de foarte multe teatre si regizori.
Andrei Serban, atunci director general al Teatrului National din Bucuresti, a cerut-o si el, cu intentia de a o pune in scena, a supus-o unei lecturi intr-un cadru mai larg: actori si administratori au convenit ca nu o pot reprezenta tocmai la National. O parere exprimata atunci (care mi-a parvenit indirect, caci ea nu a fost publ
