- Livius Ciocarlie par lui-même

Numarul 10 al revistei timisorene Orizont se remarca prin interviul pe care Marius Chivu i-l ia mai virstnicului sau confrate Livius Ciocarlie: un interviu „total“, in care intelectualul timisorean este provocat mereu sa se puna in chestiune. Cuceritoare ramine aici luciditatea acestui discurs despre sine, greu de „combatut“ cu argumente, si mai greu cu politeturi. Diaristul si eseistul timisorean nu pune mare pret pe propria literatura si de aceea isi pune serios problema utilitatii scrisului literar din parte-i: „Am inceput sa ma intreb daca nu sint intr-adevar un personaj. Daca nu e o ciudatenie sa scrii ce crezi despre tine, iar cine te citeste sa te asigure ca te prefaci“. De aceea, anonimatul este uneori o solutie cinstita de a cadea la pace cu sine: „una peste alta, cred ca e sanatos pentru toata lumea sa fugi de responsabilitatile pentru care nu esti potrivit“.

Discutia se adinceste, Livius Ciocarlie are ocazia de a-si afisa o intelepciune intrucitva stoica: „Viata e salbatica indeobste, iar mica mea «teorie» este ca n-o potolesc decit pragurile de moarte, adica starile superioare cind alte lucruri ni se par mai importante decit faptul ca traim“. Aici, l-as intreba eu pe scriitor, ce alte lucruri ni se pot parea mai importante decit faptul ca traim? Citeodata, relativizarea e foarte greu de realizat: in cazul vietii, de pilda. Probabil ca, fascinat de cursul luat de discutie, Marius Chivu ii provoaca interlocutorului ocazia reflectarii propriului narcisism, atunci cind il intreaba daca e important sa-ti fie frica de moarte.

Exercitiul de luciditate ontologica al lui Livius Ciocarlie devine un fel de auto-terapie: „La urma urmei, cred ca in cazul meu frica de a nu-mi fi frica e mai intii o vanitate. M-ar umili sa-mi fie frica. Insa si frica de a nu-ti fi frica e o experienta. Isi are si ea bogati