- Social - nr. 247 / 16 Decembrie, 2005 Intr-un salon de spital stralucind de curatenie, cinci pacienti ce par, la prima vedere, sanatosi tun stau confortabil in paturi, converseaza sau chiar glumesc intre ei, de parca nu ar fi legati ca astronautii la niste aparate sofisticate de care depinde viata lor. Acestia sunt doar o mica parte din cei 96 de mureseni cu insuficienta renala cronica, proveniti din toate colturile judetului, nevoiti ca, de trei ori pe saptamana, sa ia calea Centrului de Hemodializa, din Targu-Mures. Desi frustrati de multe din bucuriile vietii, fiecare dintre ei isi traieste drama in demnitate, incercand sa nu devina o povara pentru familie sau pentru societate. Noi, insa, cei pe care Dumnezeu ne-a ferit de astfel de suferinte, ii ignoram, ii uitam, ii lasam singuri… Destine frante • Ironia sortii a facut ca domnul Gheorghe Manecaru, din Petelea, sa ajunga, in urma cu un an, coleg de suferinta cu bolnavii pe care ii transporta cu Salvarea pentru hemodializa. ,,Nu mai putin de 41 de ani am fost sofer pe Salvare, chiar eu ii transportam pe bolnavi la dializa, dar niciodata nu m-am gandit ca voi ajunge si eu printre ei. Insa, anul trecut, am inceput sa ma simt rau, mi-am facut toate analizele medicale, iar verdictul a fost insuficienta renala cronica. Asa am ajuns aici. M-am pensionat, dar din 2,8 milioane de lei imi este foarte greu sa ma descurc. Pe langa tratamentul de aici, am nevoie de medicamente, de regim alimentar strict. Noroc ca ma mai ajuta copiii". • Domnul Pande Marin, 45 de ani, face hemodializa de peste 5 ani, dar, din fericire, isi permite inca sa munceasca, fiind dispecer tehnic, chiar in cadrul Spitalului Clinic Judetean. Singura lui familie, in afara de un prieten la care si locuieste, sunt colegii de suferinta si cadrele medicale care il au in grija. Totusi, are o mare multumire: ,,Din mai, anul acesta, de cand centrul