HAIDUCUL Toma Alimos este considerat unul dintre cele mai vechi cantece haiducesti. Cercetarile cu privire la autenticitatea, originile si la anul de aparitie ale baladei sunt numeroase. Totusi, se presupune ca dateaza de la inceputurile feudalismului.
A fost odata ca niciodata... pentru ca realitatea se impleteste permanent cu legenda. La fel ca si alte balade romanesti, cea a personajului Toma Alimos se afla la limita dintre realitate si legenda. Prin definitie, legenda este o povestire traditionala, care poate avea un suport istoric real. Elementele reale sunt reprezentate de monografiile care urmaresc diferite figuri si transformari succesive. Pe de alta parte, autorul baladei Toma Alimos este anonim. El relateaza fapte si intamplari deosebite, inspirate din trecutul istoric, datinile si traditiile poporului, la care iau parte personaje exemplare, inzestrate cu puteri supranaturale, realul imbinandu-se cu fabulosul.
POVESTEA. Actiunea este simpla, organizata pe momente ale subiectului. De la momentul in care sunt prezentate locul, timpul si personajul principal se trece spre o intriga scurta, care sparge linistea inceputului. Initial, haiducul Toma este vazut "la poalele muntelui,/muntelui plesuvului,/pe campia verde-ntinsa/si de cetine cuprinsa". Singur, in mijlocul naturii, el isi exprima printr-un monolog dorinta de a inchina, de a multumi celor apropiati: codrului, calului, armelor. Sunt evidentiate doua motive folclorice: cel al singuratatii si cel al comuniunii omului cu natura. Aparitia vijelioasa a lui Manea constituie intriga. Asa cum il descrie autorul "Manea slutul si uratul,/grosul si-artagosul", boierul devine o intruchipare a raului. "Stapanul mosiilor" ii aduce haiducului din "Tara de jos" o serie de pretinse pagube pentru care-i cere murgul vama. Gestului prietenesc al lui Toma de a-i intinde o cupa cu vin, Manea-i raspunde cu perfidie