Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craciunul ii uneste pe semeni si aduce mai multa intelegere

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 21 decembrie 2005 ·

- Social - nr. 250 / 21 Decembrie, 2005 La Sighisoara de multi ani se vorbeste despre ecumenism. Exista deja inradacinata traditia organizarii unei saptamani ecumenice in luna martie a fiecarui an, insa societatea, in evolutia ei, doreste mai mult, iar aceste ultime saptamani vin sa intregeasca seria de manifestari la care localnicii au fost invitati sa participe pentru a se realiza prin fapte ceea ce se doreste prin ecumenism. Traim aici impreuna mai multe natii, iar obiceiurile de Craciun sunt un bun prilej de cunoastere a celuilalt, pentru ca Seara de Ajun este o bucurie a tuturor crestinilor, indiferent de confesiune. Concertul ecumenic organizat vineri, 16 decembrie, la biserica reformata, concert ce a facut parte din cadrul manifestarilor de Advent, in care s-a implicat in acest an si Primaria alaturi de Fundatia Veritas si Forumul Democrat al Germanilor - a reunit sase formatiuni corale, de la grupuri de copii, cum au fost cei ce au reprezentat Fundatia Tineri pentru Misiune, veniti din localitatea Boiu, pana la un cor profesionist Vox Amini, condus de profesoara Rodiana Proteasa. Corul Gospel a fost o incantare, dar au impresionat si formatiile bisericilor reformate si baptiste. Un grup de tinere venite tocmai din Irlanda au reprezentat Biserica Nazarineana. A fost o seara de vis, o seara in care sighisorenii au demonstrat, inca o data, ca exista unitate in diversitate, iar aceasta unitate este data de Cuvantul lui Dumnezeu, care trebuie inteles. Pentru ca se apropie Sarbatoarea Nasterii Domnului, organizatiile nonguvernamentale, impreuna cu Primaria, au oferit aceste manifestari in Cetate, care s-a incheiat cu Targul de Craciun, ce a avut loc in 17 si 18 decembrie. Totul a fost o frumoasa poveste de iarna, in care cei care au avut au dat celor ce au mai putin, mai ales din prea plinul sufletesc. SIMONA DUCOCI - Social - nr. 250 / 21 Decembrie, 2005 La S

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 2 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 6 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 11 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 9 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 10 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 3 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Vremea

București
acum

24°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°