guerilla ca formă de comunicare Tînăra dramaturgie românească (şi independentă, ar trebui precizat) se vinde bine în Franţa, oricum mai bine decît acasă, unde faptul că e independentă e sinonim cu "zero subvenţii". Anul trecut, Centrul National de dramaturgie "Antoine Vitez" din Montpellier publica, de altfel, la Editura Climats, o antologie a teatrului contemporan din România, în care figurau şi autori tineri ca Ştefan Peca sau Cristian Juncu. Şi mai interesant e cazul Gianinei Cărbunariu, iniţiatoare a proiectului DramAcum, care îşi montează de cîţiva ani spectacolele în baruri, discoteci şi alte locaţii alternative (situaţia nu e nouă şi nici surprinzătoare). Însă piesele ei au atras atenţia în străinătate (festivaluri în Germania, Irlanda, Canada, ateliere în Anglia şi Franţa), iar din 8 noiembrie Stop the tempo se joacă la Paris, în micul (dar dinamicul) Théâtre-Studio d'Alfortville, condus de regizorul Christian Benedetti, care a şi invitat-o pe Gianina în calitate de autor asociat pe durata actualei stagiuni. Critica a întîmpinat spectacolul cu cronici foarte pozitive - în Nouvel Observateur (numărul din 24-30 noiembrie), în Libération, dar mai ales în exigentul Télérama (numărul din 1-8 decembrie), săptămînal în care o pagină întreagă de laude e chiar ceva excepţional. Cea mai interesantă e totuşi reacţia publicului, în cursul întîlnirilor cu regizorul şi cu autoarea, prezentă la Paris zilele trecute. Stop the tempo (tradusă de subsemnatul, cu colaborarea Dianei Cilan) e povestea a trei tineri pe care eterna tranziţie şi liberalismul à la roumaine îi aduc la exasperare. Într-o lume alienantă, dominată de falsa comunicare pe Internet, ei practică o guerilla neaşteptată: smulg siguranţele, provocînd pane de curent în discoteci, baruri, magazine şi alte instituţii, într-o escaladă a de-conexiunii ca simbol al întoarcerii la o comunicare reală, bazată pe raportur