In nordul Gorjului de sub munte se afla una din cele mai vechi manastiri ortodoxe. La ceas de vecernie, parintele Policarp face si ingerii sa slujeasca langa el, in altar.
Colind ciobanesc
O manastire ca o cetate alba. Fortareata singuratica la marginea padurilor Parangului. S-a terminat marele hram de Sfantul Nicolae si calugarii s-au intors iarasi la liniste. Zece monahi moldoveni rataciti prin munti straini, intr-o manastire mai alba decat viscolul ce navaleste asupra ei din vazduh, decat zapada ce-i troieneste zidurile. La Manastirea Crasna, in vremuri de iarna, nu vin prea multi pelerini. E destul de izolata, o adevarata "cenusareasa" intre celelalte manastiri gorjene din munti. Oamenii prefera sa mearga la Tismana, Lainici, Polovragi sau Hurez, asezaminte bogate, cu multi calugari, asaltate mereu de turisti. Doar de Craciun, ca prin farmec, Crasna se umple de lume. Zambind cu talc, parca in prevestirea unei minuni, tanarul staret Nifon imi spune ca la primul Craciun petrecut aici, a ramas uluit. In Ajun, din chilia sa, a auzit un cantec. Mai intai stins, apoi cantecul se apropia tot mai mult. Rasuna muntele. Monahii au tresarit in chilii. Se odihneau cu totii, pentru marea Priveghere de noapte. Ce sa fie? Au coborat in fuga, au deschis portile. In fata lor se afla un sat intreg care ii colinda. Zeci de oameni! Munteni razatori, imbujorati. Au colindat acolo, la poarta, si au plecat. A doua zi, aceiasi oameni au umplut manastirea. De data asta erau imbracati in vechi costume nationale. Simple, doar alb si negru, asa cum staretul nu mai vazuse nicicand prin tinuturile Olteniei. Erau sateni de pe muchiile muntilor, ungureni, ciobani veniti de "dincolo", din Ardeal, cu veacuri in urma. Absolut toti purtau straiele albe cu negru, aidoma celor din Marginimea Sibiului. Patru ceasuri de slujba nu s-au clintit din loc. Asa au venit in fiecare an.