Libertatea de mişcare a oamenilor a făcut de-a lungul anilor subiectul unor conferinţe şi simpozioane la cel mai înalt nivel. Concluziile au fost aproape unanime: "Oamenii au libertatea de a-şi alege locul în care vor să trăiască. Tot ce trebuie să facă este să îndeplinească cerinţele statelor pe teritoriul cărora vor să se stabilească", scrie negru pe alb în concluziile acestor întruniri. O mare piedică a fost înlăturată astfel, iar termenii ca segregare şi discriminare se credea că vor aparţine trecutului. Dar trecutul ne tot ajunge din urmă, indiferent cine şi de unde am fi. Şi asta nu e doar o vorbă. Este ceva foarte real care face ca rănile vechi nu doar să sângereze că să facă adevărate buboaie care sunt aruncare de obicei în faţa celor mai nevinovaţi dintre noi toţi. Copiii.

Copilăria ar trebui teoretic să fie cea mai frumoasă perioadă a vieţii, când suntem iubiţi, ocrotiţi, alintaţi, ţinuţi în braţe şi sărutaţi pe tâmplă atunci când ne este greu. Este perioada în care se formează caracterele. Dragostea, compasiunea, înţelegerea, inteligenţa, sunt aspecte primordiale care fără un anume ambient, nu se dezvoltă. În lipsa unei familii iubitoare ia amploare frustrarea, timiditatea, agresivitatea, care vor merge braţ la braţ de-a lungul vieţii unui om pustiit sufleteşte. În România post-comunistă existau zeci de mii de copii internaţi în orfelinate, copii pentru care viitorul era ceva sumbru şi lipsit de speranţă. Astăzi aproximativ 10.000 de copii instituţionalizaţi au şansa de a învăţa ce înseamnă o familie, şansa de a duce o viaţă normală. Una din aceste şanse se numeşte adopţie. Dacă până de curând puteau fi adoptaţi de familii care demonstrau că pot avea grijă de ei şi că le pot oferi condiţii decente de trai şi de educaţie, oriunde în lume, de puţin timp adopţiile internaţionale au fost stopate prin lege. Au fost prinşi în acest hăţiş legislativ co